Capitolul 31: Timpul ca o minge
Căderea neașteptată a lui Remi și a lui Samir îi lăsă pentru o clipă fără reacție pe martorii de o parte și de cealaltă a apelului video. Însă, după acea secundă de uluială, toți au reacționat la unison, cuprinși de panică.
În Dublin, ochii celor trei blănoși se umplură de lacrimi reținute cu greu; fiecare voia să fie „tare”, iar vocile lor, un amestec de chițăit și mieunat, se împleteau cu oftatul adânc și dureros al profesorului Simoon Gale.
În Cairo, Shehrazad și Anemo, treziți brusc din împietrire, se repeziră să îi ia în brațe pe cei doi, iar primul lor gând verbalizat fu identic:
— Doctorul! Să îl chemăm pe doctorul Hazem El-Amin!
Simoon fu totuși primul care își veni în fire. Cu o voce calmă, dar impunătoare, interveni pentru a-l ghida pe fiul său:
— Calm, băiatul meu. Verificați mai întâi pulsul și temperatura. Cu mâna... Da, trebuie să îl sunați pe doctor, dar eu vă sfătuiesc să nu îi duceți încă în casă.
Anemo, care o strângea deja în brațe pe Remi, trase adânc aer în piept. Răsuflă rar și egal de câteva ori, apoi îi răspunse tatălui său:
— Arde, tată! Arde din nou, iar pulsul... nu știu cum să iau pulsul unei pisici! Ea... pulsează cu totul.
— Și Samir arde, iar pulsul i-a luat-o razna, constată Shehrazad. Cu siguranță este și Demir afectat în eter. Îl sun pe doctor. Sper să răspundă.
Simoon, care asista neputincios de la distanță, veni cu un nou sfat plin de bun-simț:
— Cu toată fierberea asta a oglinzii, eu cred că în loc să îi duceți în casă, ar fi mai bine să îl aduceți și pe al treilea afară. Poate aveți o saltea, un covor... ceva pe care să îi așezați pe toți trei în curte, în apropierea oglinzii.
Shehrazad era deja la telefon cu doctorul Hazem, plimbându-se agitată, cu pași mărunți, în jurul mesei de marmură neagră.
— Au căzut ca secerați, doctore, și ard de febră din nou! Poți să vii? Da, desigur. Pot să fac asta! Am! Te așteptăm!
Femeia închise și se așeză din nou pe scaun, în fața laptopului, concluzionând pe un ton mult mai așezat:
— Ai intuit bine, Simoon. Și doctorul ne sfătuiește să îl aducem pe Demir afară. Voi reveni cu un apel mai târziu, acum te rog să ne scuzi!
***
Se pare că cele șapte pisici simțiseră că este din nou nevoie de energia lor felină pentru a echilibra și a ancora în realitate spiritele atât de greu încercate ale gemenilor și al lui Remi. Ele intrară în curtea pavată cu mozaic alb-negru în același timp cu doctorul Hazem El-Amin.
Shehrazad, ajutată de Anemo, tocmai întindea lângă Oglinda Timpului un covor persan greu, o adevărată operă de artă păstrată cu grijă de-a lungul epocilor. Când îl așezară peste mozaicul curții, nuanțele lui stinse părură să captureze însăși esența toamnei care se așternea peste Cairo. Nu era nimic strident în țesătura lui de lână groasă; motivele geometrice complexe se pierdeau în tonuri delicate de verde oliv, ca frunzele uscate de măslin, împletite cu accente ruginie-teracotă și reflexii de cupru vechi. Culorile lui aminteau de amurgurile lungi de toamnă, un amestec de melancolie și căldură profundă.
— Acest covor este capabil să izoleze trupurile înfierbântate de piatra rece a curții, sub cerul nopții. Nu-i așa, doctore? Bine că ești aici! oftă Shehrazad.
— Este foarte bine, prea bun Jaddati! Nepoții tăi vor fi bine, să îi aducem aici! Eu și tânărul scriitor îi vom aduce, dumneata așază pisica albă și pregătește sfoara.
Shehrazad înclină doar capul, în semn de încuviințare. Nu avea decât să se supună și să spere că totul se va termina cu bine. *„Soarta nu poate fi atât de crudă încât să îmi răpească și cea de-a doua familie”*, gândea ea.
— Sfoara, ceasul, numărul...
Fiecare își știa rolul și locul în aritmetica atât de bizară a febrei. Au așezat cele trei corpuri inerte pe covorul cel gros, au legat oameni și pisici deopotrivă, implicați cu toții în ancorarea celor adormiți. Însă, când Shehrazad a vrut să potrivească soneria ceasului în formă de broască țestoasă, doctorul a oprit-o.
— Fără sonerie de data aceasta! Nu dorim zgomote puternice. Oglinda se repară în ritmul ei și... privește! Pare că a accelerat foarte mult.
Pe luciul ecranului de apă, imaginile se derulau de-a valma, amestecând locuri, timpuri și cronologii. De parcă timpul însuși ar fi fost o minge perfect rotundă aflată în rostogolire, iar bulinele de pe minge ar fi fost porți—portaluri în timp și spațiu.
Ceea ce ei încă nu știau era că Remi și cei doi copii se aflau deja de o vreme în Peretele de Eter, fiind martori ai grozăviilor acelei epoci.
Comentarii
Trimiteți un comentariu