Luni, cinci octombrie , imediat după școală Fleur intrâ in propria casă doar cât să lase ghiozdanul și o zbughi la blănoșii din casa vânturilor.
—Mistral, Sirocco! Sunteți pregătiți?
Mistral care o aștepta cocoțat pe pervazul ferestrei din living își drese puțin glasul și făcând pe inabordabilul i se adresă șoricelul Eol care studia o enciclopedie care il captivase cu totul.
—Ia privește la moțata asta Eol ! Am făcut și eu o dată în viața asta o declarație de dragoste..forțat de împrejurări, să ne înțelegem și ea nu mă mai slăbește de atunci.
Eol împinse la o parte perechea de ochelari-scut a lui Anemo , se ridică în două labe pe enciclopedia pe care o studia și o salută pe fetiță așa cum se cuvine.
—Hei Moțato ! Care e graba? Pentru ce să fim pregătiți?
—Cum pentru ce ? se revoltă fetița.
—A, probabil fata noastră se referă la ziua de naștere a lui Anemo se prefăcu lipsit de interes Mistral. Știm și noi ! apoi ridică vocea pentru a se face auzit și de piciul de Sirocco care vâna o muscă rătăcită în dining room și putea fi văzut fără probleme prin ușa larg deschisă dintre living si acea încăpere. Nu-i așa Sirocco? Ziua lui Anemo nu e chiar o sărbătoare națională, nu știu de ce vă agitați atât.
—Do-dom’şoara Remi, Remi-Bise are și ea ziua de naștere tot azi strigă Sirocco. Nu-i așa Fleur? Eu, adică noi , abia am așteptat să vii de la școală moțato .
—Poate voi ! ținu neapărat să completeze Mistral cu aerul lui nepăsător.
Comentarii
Trimiteți un comentariu