Capitolul 22 Amintiri roz
Luni, cinci octombrie, imediat după școală, Fleur intră în propria casă doar cât să lase ghiozdanul și o zbughi direct la blănoșii din Casa Vânturilor.
— Mistral, Sirocco! Sunteți pregătiți?
Mistral, care o aștepta cocoțat pe pervazul ferestrei din living, își drese puțin glasul și, făcând pe inabordabilul, i se adresă șoricelului Eol, care studia o enciclopedie ce îl captivase cu totul:
— Ia privește la moțata asta, Eol! Am făcut și eu o dată în viața asta o declarație de dragoste... forțat de împrejurări, să ne înțelegem, și ea nu mă mai slăbește de atunci.
Eol împinse la o parte perechea de ochelari-scut a lui Anemo, se ridică în două labe pe enciclopedia pe care o studia și o salută pe fetiță așa cum se cuvine:
— Hei, moțato! Care e graba? Pentru ce să fim pregătiți?
— Cum pentru ce? se revoltă fetița.
— A, probabil fata noastră se referă la ziua de naștere a lui Anemo, se prefăcu lipsit de interes Mistral. Știm și noi! — apoi ridică vocea pentru a se face auzit și de piciul de Sirocco, care vâna o muscă rătăcită în dining room și putea fi văzut fără probleme prin ușa larg deschisă dintre living și acea încăpere: — Nu-i așa, Sirocco? Ziua lui Anemo nu e chiar o sărbătoare națională, nu știu de ce vă agitați atât.
— Domnișoara Remi, Remi-Bise, are și ea ziua de naștere tot azi! strigă Sirocco. Nu-i așa, Fleur? Eu, adică noi, abia am așteptat să vii de la școală, moțato.
— Poate voi! ținu neapărat să completeze Mistral cu aerul lui nepăsător.
Fleur zâmbi ștrengărește, fiindcă îi cunoștea deja pe blănoși ca pe propriile ei buzunare, și își drese glasul ca un avocat serios înainte de pledoarie:
— Veniți să vă dau porția de bobițe atunci și plec să îmi fac temele. Mami va fi atât de încântată că nu pierd vremea cu pisicile alea...
— Stai, stai așa, moțato! schimbă imediat tonul motanul cel negru. Desigur că nu mă deranjează să vorbim cu Anemo... și cu Remi. Parcă sunt și eu puțin curios de experiențele mistico-nuștiucum de la motanul ăla de acum trei mii de ani... Hai, fă onorurile!
— Ești sigur, Mistral? Am foarte multe teme pentru mâine, să știi. Putem amâna pentru vineri convorbirea, sau pentru sâmbătă.
— Fleur, te rog eu frumos nu pune la suflet ce spune parizianul ăsta născut în Dublin! Numai aerele sunt de el! Hai să sprijinim telefonul lui Remi de o vază sau de enciclopedia asta, — Eol se roti o tură măsurând toată încăperea și își opri privirea asupra măsuței din sticlă: — Aici, chiar pe măsuța asta!
Fleur așeză cu眷ură telefonul pe masă, fixă unghiul camerei și iniție apelul FaceTime către Cairo.
De partea cealaltă, în apartamentul din Zamalek, Anemo răspunse imediat apelului, așezându-se comod pe canapea în fața micului ecran al telefonului, având-o pe Remi-Bise ghemuită alături.
— La mulți ani vouă! strigă Casa Vânturilor în cor.
— Oh nu, exclamă cu o prefăcută îngrijorare Anemo. Asta îmi amintește de rivalitatea zilelor noastre de naștere din școala primară. Mamele noastre, bune prietene, organizau o mare petrecere roz și eu muream de ciudă!
— Chiar așa? Fleur deja își imagina varianta mai mică și mai prostuță a lui Anemo îmbrăcată în haine roz, suflând în lumânările roz dintr-un tort la fel de roz alături de o moțată ca și ea, Remi în copilărie.
— Domnule Anemo, asta e foarte interesant. Aveți poze de pe vremea aceea? Poate sunt pe undeva pe aici sau... le-aş putea cere doamnei Aura.
Ascultând conversația celor doi, Remi uită de oboseală, de grija vieții ei în corp de pisică și se așeză pe genunchii lui Anemo pentru a vedea mai bine fața lui Fleur.
— Să știi, Fleur, că îi stătea foarte bine în roz. De fiecare dată după ziua noastră nu mai vorbea cu mine cel puțin o săptămână. Cred că de acolo i se trage și obiceiul cu sare roz în cafea... dar nu recunoaște dacă-l întrebi.
Amuzamentul era maxim de ambele părți ale conversației când ușa Casei Vânturilor se deschise larg, lăsând să intre profesorul Simoon cu o servietă doldora de... hârțogărie despre Egipt.
— La mulți ani fericiți, puișorii lui tata! Care mai e viața voastră de când am plecat de lângă voi?
Comentarii
Trimiteți un comentariu