Capitolul 30: Oglinzile Timpului
Confesiunea dureroasă a Shehrazadei păru că își găsește ecoul în fântâna de mozaic—Oglinda Timpului pe care femeia o avea în propria curte interioară.
Faptul că Remi și Samir nu aveau permisiunea să călătorească prin Peretele de Eter nu îi rupea complet de trecut. Imagini caleidoscopice se perindau pe ecranul lucios al apei.
—Jaddati! strigă Samir, care își tot făcea de lucru în preajma fântânii. Veniți să vedeți! Oglinda asta nu arată doar scene din Egiptul antic! Veniți!
Cei trei de la masa de marmură neagră se ridicară imediat și, cu Remi în frunte, se apropiară numaidecât de Oglinda Timpului, încadrându-l pe copil între ei.
Pe luciul apei, imaginile rulau cu o viteză greu de urmărit, dar era o serie repetabilă, ca un mesaj codat. Privind în adâncuri, cei patru înțeleseră că fântâna lor nu era singură. Ea pulsa în ritmul unei vaste rețele de oglinzi ale timpului aflate pe întreaga suprafață a globului, care acum se reconectau și se reparau de la sine prin fluxul magic al apei.
Flash-uri violente de lumini și umbre începuseră să lege epocile între ele. Mozaicul reflecta, într-o frenezie amețitoare, o secvență din trecutul îndepărtat de la curtea Faraonului Akhenaton, urmată instantaneu de momente din viața prezentă a Shehrazadei, a lor; erau acolo chiar și imagini în care apărea Casa Vânturilor, cu blănoșii lui Anemo cu tot, sau scene cu Remi și Anemo elevi de liceu... Apoi, ecranul acvatic încremeni preț de o secundă pe trauma care schimbase destinul Shehrazadei: explozia devastatoare a atentatului cu bombă în care își pierduse familia. Era un semnal global, căci în același moment, fiecare oglindă de pe Pământ proiecta aceleași imagini, ca un ecou colectiv al durerii, iar fântâna din curtea Shehrazadei le oglindea pe toate celelalte, frenetic.
Niciunul dintre privitori nu știa cum să reacționeze. Priveau succesiunea de scene împietriți, hipnotizați, până când telefonul din buzunarul lui Anemo sună: „Soy un hombre muy honrado, que me gusta lo mejor...”.
—Ăsta trebuie să fie Arbaletă... spuse Anemo, luând telefonul în mână, dar se corectă imediat; până la urmă, tonul de apel cu Antonio Banderas nu îi aparținea exclusiv lui Archibald Peter Stone. —E tata... Alo, tată!
Vocea puțin răgușită a profesorului aflat de partea cealaltă a firului, în Irlanda, era plină de nerăbdare:
—Anemo, fiule, unde sunteți în momentul ăsta?
—Su-suntem chiar lângă Oglinda Timpului, acasă la Shehrazad, tată. Ar trebui să fii și tu aici... să vezi ce vedem noi.
—Presupun că aveți un laptop la îndemână...
—Avem! răspunse Shehrazad în locul lui Anemo. Ce vrei să ne arăți?
—Mai știi harta ta digitală?
***
Așezați din nou la masa de marmură neagră, toți patru erau acum într-un apel video cu profesorul Simoon, care se afla în casa lui Anemo din Dublin, alături de blănoși. Din păcate, fiind o oră târzie din noapte, Fleur era la ea acasă și nu putea traduce limbajul micilor creaturi pentru profesor.
Profesorul, doi pisoi și un șoricel în Dublin, iar Shehrazad, Anemo, Samir și pisica albă în Cairo urmăreau pe ecranele laptopurilor harta digitală a Shehrazadei.
—Priviți, Simoon! spuse Shehrazad, arătând spre ecran cu un deget tremurând de emoție. Nu este doar fântâna din curtea noastră. Oglinzile simt că El-Beyda a activat legătura în Peretele de Eter. Întreaga rețea globală începe să se repare!
Pe măsură ce fântâna de mozaic transmitea acele imagini în timp ce se umplea cu apă, dinspre ecran se auzeau mici clinchete cristaline, ca niște semnale live. Puncte verzi și albastre începuseră să se aprindă pe tot globul.
—Priviți aici! Irlanda, Scandinavia, Japonia și Coreea, China, Italia, Grecia, America Centrală... chiar și Australia pulsează. Sunt sute, chiar mii de oglinzi... Trebuie să fac o poză să o am pe ecran, nu se știe niciodată când ne va fi de folos.
—Te sfătuiesc chiar să o imprimi! adăugă Shehrazad. Am văzut cu toții că tehnologia poate dispărea într-o clipită.
—Firul roșu este memoria apei și energia felină, Shehrazad! Această rețea este adevăratul Ether Drive, nu străduța noastră din Clonee! spuse profesorul Simoon, mai mult pentru sine.
Dar nici nu apucă bine să-și verbalizeze revelația, că Samir și Remi căzură ca secerați chiar pe masa de marmură neagră, în fața ecranului laptopului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu