Capitolul 28: Cercuri concentrice
Revenirea în prezent, condiționată de țârâitul prelung al ceasului în formă de broască țestoasă, era întotdeauna istovitoare pentru toți cei care participau la ritualul din casa Shehrazadei, dar mai ales pentru Remi și pentru gemeni. Samir deschise ochii deodată cu pisica albă, dar Demir nu. El doar se mișcă ușor în somn, strângându-și pumnii în semn de revoltă.
La vederea mișcării nepotului ei cel demult adormit, Shehrazad, care deja începuse dezlegarea sforii îmbibate în rășină de cedru, se opri cu sufletul la gură, plină de speranță.
Dar nu, nici de data aceasta Demir nu revenise la viață.
— Încăpățânatule! strigă femeia înciudată. Nu vreau să vă pierd pe niciunul dintre voi! Am pierdut deja o familie și nu, nu sunt dispusă să cedez nimic vreunei oglinzi mistice!
Samir, vizibil epuizat, coborî din patul fratelui său și o îmbrățișă strâns:
— Jaddati, va fi bine. Nu ne vei pierde! Oglinda se repară deja și Demir va veni acasă. Vei vedea!
Remi sări de pe pieptul lui Demir imediat ce fu eliberată din strânsoarea legăturii. Tremura, dar o privi pe Shehrazad direct în ochi cu albastrul sfredelitor al privirii ei de pisică, apoi își întoarse ochii spre cele șapte feline, oprindu-se asupra celei albastre, Maat.
— Să mergem în curte! spuse ea. Vreau să vedem Oglinda Timpului!
— Vrea să mergem în curte să vedem Oglinda, traduse imediat Samir pentru ceilalți.
Dar doctorul Hazem El-Amin nu părea deloc convins de îndemnul pisicii albe, fie ea și El-Beyda în persoană. Îşi coborî ochelarii pe nas, consultându-şi calendarul de pe ecranul telefonului cu o mină severă.
— Călătoria aceasta mistică le-a epuizat corpurile, spuse el, privind spre trupurile tremurânde ale celor doi . Interzic categoric o altă şedinţă pentru următoarele două săptămâni. Ne vom reîntâlni în această formulă pe... douăzeci și cinci octombrie.
Anemo, care până atunci așteptase tăcut lângă Omar, tresări la auzul datei și se simți dator să intervină:
— Dar, domnule doctor, pentru noi, sau mai bine zis pentru Remi, nu este chiar atât de simplu. Trebuie să ajungem în Irlanda în timp util. Solstițiul de iarnă este ultima ei șansă de a reveni în corp de femeie.
— Nu este loc pentru „dar”. Nu negociem! Nu putem risca viața lor. Și spun asta pentru că, nu-i așa, lumea aceasta este totuși preferabilă celei de apoi.
A urmat o tăcere stânjenitoare. Anemo o luă în brațe pe Remi, iar în urma lui se formă un soi de alai tăcut. Coborâră încet scările, traversară livingul răcoros cu pardoseală de marmură arămie și se opriră în curtea interioară. Acolo, încercuiră fântâna din mozaic – Oglinda Timpului care, în fierberea ei mistică, se repara singură.
Cele şapte pisici înconjuraseră și ele marginea de piatră ca nişte paznici mistici, privind în adâncurile unde lichidul ajunsese deja până la jumătate. Pe suprafaţa tremurătoare a apei, scene din trecut începuseră să ruleze pe repede înainte, ca nişte holograme lichide.
Remi se lăsă așezată de Anemo chiar pe marginea fântânii pentru a privi reflexiile ce se perindau pe suprafața apei sub cerul înstelat din Cairo, ca într-un caleidoscop magic. Din când în când, părea că se consultă din priviri cu Maat, pisica albastră.
Toate felinele, inclusiv Remi-Bise cu mintea ei de femeie în toată firea, erau atrase hipnotic de reflexiile apei și mișcau câte o lăbuță, ca și cum ar fi dorit să prindă din zbor câte o frântură de trecut. Samir zâmbi ștrengărește, se apropie de Remi și îi șopti la ureche:
— El-Beyda, Înălțimea Ta, sunt doar niște imagini care nu pot fi prinse. Hai mai bine să-i povestim bunicii despre asasinarea reginei Tiye!
Remi întoarse privirea spre copil, dar reveni imediat la luciul fântânii, fiindcă reflexia de acolo se focaliză asupra unui vas uriaş de aramă dintr-un iatac antic. În apă apăru chiar Shehrazad, mult mai tânără, strângând la piept doi prunci de doi ani. Femeia păşi direct în vasul de aramă şi dispăru într-o sclipire de eter. Chiar lângă vas, două pisici albe, perfect identice cu forma de Angora a lui Remi, fiecare purtând la gât câte o Zgardă a celor Două Ceruri, o însoţiră din priviri pe Shehrazad.
În clipa în care femeia se făcu nevăzută cu pruncii, cele două feline scoaseră un suspin lung, răsuflând uşurate. Apoi, chipurile lor începură să tremure, să se estompeze și se transformară în cercuri concentrice.
— A-aţi văzut? Eram eu! exclamă Shehrazad cu vocea gâtuită de emoție.
Comentarii
Trimiteți un comentariu