Capitolul 34. Salvarea
— Nu! strigă Demir cu pumnii strânși, încleștați în țesătura cămășii de in pe care o purta. Ay îi omoară pe toți din cauza noastră! Noi am reprezentat un pericol de neconceput pentru acest păpușar malefic.
Trupurile celor trei erau cutremurate de un plâns spasmodic, de necontrolat, când decorul se schimbă din nou și poposiră în iatacul reginei Meritmut.
Acolo, în penumbra caldă a camerei luminate doar de flacăra tremurătoare a unui opaiț cu ulei de susan, Meritmut și Meritbastet stăteau îngenuncheate pe o rogojină din trestie împletită. Între palmele lor unite, strângeau cu disperare o miniatură a zeiței Bastet, sculptată în bronz întunecat. Figurina, o pisică sacră așezată mândru pe labele dinapoi, avea doi ochi minusculi din malahit verde care sclipeau mistic în semiobscuritate, reflectând licărul de foc.
Cele două femei își lipeau frunțile de metalul rece al statuetei, împărțindu-și aceeași suferință și aceeași speranță divină. Lacrimile lor fierbinți se prelingeau pe spatele de bronz al zeiței, lăsând dâre lucioase.
— O, Bastet, ocrotitoare a căminului și mamă a celor nevinovați, șopti Meritmut cu o voce frântă de suspine, în timp ce degetele ei tremurânde mângâiau urechile ciulite ale figurinei. Arată-ți nemărginita putere și bunătate! Ocrotește acești copii a căror singură vină este integritatea trupească. Primește în grija ta sufletele lor pure și nevinovate, iar noi promitem să te slujim pe veci. O, Bastet, în viața asta și în toate viețile ce vor urma, noi îți vom fi credincioase doar ție!
Meritbastet se clătina ușor în ritmul unei incantații vechi, lipindu-și buzele de soclul de piatră al miniaturii. Își simțea inima bătând ca o sălbăticiune fugară.
— Tu, care alungi umbrele nopții și aperi pruncii de veninul șerpilor, îndură-te de fiul surorii mele, micul prinț Peryaton, și ia-l din calea odiosului Ay. Îndură-te, mărită, preaputernică și iubitoare de adevăr Bastet, și de cel de-al doilea fiu al surorii mele, prințul Quaaton! Iar noi, acum și în toate viețile, în trupuri de femei sau în trupuri albe feline, îți vom fi credincioase doar ție!
Rugăciunea lor, un amestec de tânguire și descântec sacru, umplea iatacul cu o energie densă, aproape palpabilă. Dincolo de bariera eterului, Remi și copiii simțiră cum vibrația acelor șoapte disperate începe să le mângâie sufletele tulburate, dar ceea ce a urmat în secunda imediat următoare era cu totul peste așteptările lor.
În iatacul reginei, din acea variantă arhaică de oglindă a timpului, păși Shehrazad, mai tânără decât o știau ei. Era înveștmântată în haine lungi, negre. Ea încă își purta doliul după familia atât de brutal smulsă de lângă ea.
La vederea femeii în negru, cele două surori se opriră brusc din rugăciune. Asemănarea izbitoare dintre Shehrazad și regina Tiye le tăie respirația!
— Ma-mamă... mărită Tiye! îngăimă una dintre ele.
Shehrazad le cuprinse într-o îmbrățișare strânsă pe cele două surori și, arătând spre pruncii adormiți pe patul mamei lor, spuse doar:
— Repede, Ay se îndreaptă încoace însoțit de câțiva credincioși de-ai lui. Azi se va proclama faraon!
Meritmut ridică în brațele sale unul dintre copii, Meritbastet pe celălalt și, fără alte explicații, încredințară pruncii lui Shehrazad, care intră din nou în apele oglinzii și dispăru.
— Asta explică multe... șopti Remi, strângând mâinile copiilor în vreme ce asistau la transformarea celor două surori în grațioase pisici albe, chiar în secunda dinaintea deschiderii violente a ușilor iatacului.
— Regina! Unde este Meritmut? Căsătoria cu ea îmi va înlesni urcarea pe tron! tună marele preot Ay. Căutați peste tot! Și gemenii! Să-mi găsiți pruncii!
Într-un acces de furie, dădu cu piciorul într-un vas de aramă, apoi se opinti și, cu ajutorul unui soldat, răsturnă tot conținutul vasului pe podeaua iatacului reginei.
Două siluete albe, feline, se strecurară agile printre picioarele intrușilor și, cât ai clipi, se făcură nevăzute.
În peretele de eter, pe chipul celor trei, lacrimile amare lăsară loc unor zâmbete largi de satisfacție.
Comentarii
Trimiteți un comentariu