Capitolul 19. Aritmetica febrei
Niciodată drumul prin labirintul de ulițe înguste spre casa Shehrazadei nu fu mai lung pentru Anemo. Pășea grăbit, în sinea lui panicat, pe drumurile pavate cu piatră cubică, având-o pe Remi în geanta de transport.
— Rezistă, o încuraja el, nu mai avem mult. Sunt sigur că Shehrazad a chemat deja medicul.
Realitatea înconjurătoare era o adevărată explozie de lumină și culoare, o forfotă plină de viață, dar Anemo nu vedea nimic. Se concentra pe un singur lucru: siguranța prietenei lui din copilărie.
Ea, prietena în corpul ei de pisică de Angora, era aproape inertă. Fierbințeala ei părea că emană aburi, iar Anemo se simțea ca într-un coșmar din care voia să se trezească. Voia să fie din nou acasă, în Irlanda, fără alte griji decât gelozia lui literară pe Remi și termenele-limită date de Arbaletă.
Odată ajuns la destinație, păși în interiorul curții cu mozaic cu teamă. Oglinda timpului era liniștită, iar Shehrazad îi conduse imediat în casă, spre dormitorul lui Demir.
Acolo era Samir, așezat ghemuit lângă fratele său pe pat, cuprinzându-l cu o mână. Și mai era cineva. Un bărbat grizonat, suplu, cu o mină serioasă, chiar severă, așezase o simplă compresă pe fruntea copilului captiv în peretele de eter și acum îi măsura pulsul.
— Dânsul este doctorul Hazem El-Amin, spuse Shehrazad cu o voce aproape șoptită, făcându-i semn lui Anemo să așeze geanta. Este singurul care... care înțelege situația noastră.
Doctorul Hazem nu pierdu timpul cu formule inutile de politețe. Își potrivi ochelarii pe nas și privi spre Anemo cu niște ochi calzi, dar extrem de fermi.
— Așază pisica aici, lângă ei, te rog. Medicamentele clasice sunt inutile acum. Putem doar să le punem comprese și să îi monitorizăm.
Anemo deschise geanta de transport a pisicii și o luă în brațe pe Remi pentru a o așeza alături de cei doi băieți, când, deodată, se auzi soneria de la intrare.
Shehrazad îl privi dezorientată.
— Cine să fie? Nu așteptam pe nimeni. Să fie Simoon?
— N-are cum, tata a plecat azi-dimineață, spuse Anemo, așezând cu grijă pisica albă.
— Așteptați aici și nu faceți zgomot, mă întorc imediat.
Într-adevăr, în scurt timp femeia se întoarse, dar nu singură. Era urmată de cele șapte pisici pe care Remi-Bise le întâlnise în noaptea în care îl cunoscuse pe Samir.
— Am adus întăriri, spuse ea. Aceste pisici ne vor ajuta să alungăm energia negativă și boala. Iartă-mă, El-Beyda, nu am realizat cât de mult te afectau acele ședințe. Maat, aici de față, spune că trebuie să facem o ședință chiar acum, adăugă Shehrazad, indicând pisica aceea cu blana aproape albastră.
Aceasta făcu un pas înainte și își înclină ușor capul în semn de salut.
— El-Beyda! spuse ea, dar, evident, Anemo și doctorul nu aveau cum să înțeleagă gestul sau ceea ce spunea pisica albastră.
— Dar nu e riscant? întrebă Anemo cu o voce tremurătoare, însă nici nu apucă să-și termine ideea, că vocea doctorului Hazem îi îngrijoră și mai mult:
— Samir are și el febră, priviți!
Samir era, într-adevăr, îmbujorat și părea că numără ceva în șoaptă, în vreme ce cu o mână își îmbrățișa tot mai strâns fratele.
— Nu avem timp, spuse Maat îngrijorată. Adu sfoara, Shehrazad, leagă-ne pe toți!
Șapte pisici și cu Remi opt, plus doi bărbați, plus Shehrazad, plus doi băieți gemeni... aritmetica febrei nu era tocmai ușor de învățat pe de rost. Capitolul 19. Aritmetica febrei
Niciodată drumul prin labirintul de ulițe înguste spre casa Shehrazadei nu fu mai lung pentru Anemo. Pășea grăbit, în sinea lui panicat, pe drumurile pavate cu piatră cubică, având-o pe Remi în geanta de transport.
— Rezistă, o încuraja el, nu mai avem mult. Sunt sigur că Shehrazad a chemat deja medicul.
Realitatea înconjurătoare era o adevărată explozie de lumină și culoare, o forfotă plină de viață, dar Anemo nu vedea nimic. Se concentra pe un singur lucru: siguranța prietenei lui din copilărie.
Ea, prietena în corpul ei de pisică de Angora, era aproape inertă. Fierbințeala ei părea că emană aburi, iar Anemo se simțea ca într-un coșmar din care voia să se trezească. Voia să fie din nou acasă, în Irlanda, fără alte griji decât gelozia lui literară pe Remi și termenele-limită date de Arbaletă.
Odată ajuns la destinație, păși în interiorul curții cu mozaic cu teamă. Oglinda timpului era liniștită, iar Shehrazad îi conduse imediat în casă, spre dormitorul lui Demir.
Acolo era Samir, așezat ghemuit lângă fratele său pe pat, cuprinzându-l cu o mână. Și mai era cineva. Un bărbat grizonat, suplu, cu o mină serioasă, chiar severă, așezase o simplă compresă pe fruntea copilului captiv în peretele de eter și acum îi măsura pulsul.
— Dânsul este doctorul Hazem El-Amin, spuse Shehrazad cu o voce aproape șoptită, făcându-i semn lui Anemo să așeze geanta. Este singurul care... care înțelege situația noastră.
Doctorul Hazem nu pierdu timpul cu formule inutile de politețe. Își potrivi ochelarii pe nas și privi spre Anemo cu niște ochi calzi, dar extrem de fermi.
— Așază pisica aici, lângă ei, te rog. Medicamentele clasice sunt inutile acum. Putem doar să le punem comprese și să îi monitorizăm.
Anemo deschise geanta de transport a pisicii și o luă în brațe pe Remi pentru a o așeza alături de cei doi băieți, când, deodată, se auzi soneria de la intrare.
Shehrazad îl privi dezorientată.
— Cine să fie? Nu așteptam pe nimeni. Să fie Simoon?
— N-are cum, tata a plecat azi-dimineață, spuse Anemo, așezând cu grijă pisica albă.
— Așteptați aici și nu faceți zgomot, mă întorc imediat.
Într-adevăr, în scurt timp femeia se întoarse, dar nu singură. Era urmată de cele șapte pisici pe care Remi-Bise le întâlnise în noaptea în care îl cunoscuse pe Samir.
— Am adus întăriri, spuse ea. Aceste pisici ne vor ajuta să alungăm energia negativă și boala. Iartă-mă, El-Beyda, nu am realizat cât de mult te afectau acele ședințe. Maat, aici de față, spune că trebuie să facem o ședință chiar acum, adăugă Shehrazad, indicând pisica aceea cu blana aproape albastră.
Aceasta făcu un pas înainte și își înclină ușor capul în semn de salut.
— El-Beyda! spuse ea, dar, evident, Anemo și doctorul nu aveau cum să înțeleagă gestul sau ceea ce spunea pisica albastră.
— Dar nu e riscant? întrebă Anemo cu o voce tremurătoare, însă nici nu apucă să-și termine ideea, că vocea doctorului Hazem îi îngrijoră și mai mult:
— Samir are și el febră, priviți!
Samir era, într-adevăr, îmbujorat și părea că numără ceva în șoaptă, în vreme ce cu o mână își îmbrățișa tot mai strâns fratele.
— Nu avem timp, spuse Maat îngrijorată. Adu sfoara, Shehrazad, leagă-ne pe toți!
Șapte pisici și cu Remi opt, plus doi bărbați, plus Shehrazad, plus doi băieți gemeni... aritmetica febrei nu era tocmai ușor de învățat pe de rost. Ceasul în formă de broască țestoasă era programat să sune peste exact treizeci de minute. Era o ședință mai scurtă decât celelalte și toată lumea spera să fie suficient de bine ancorată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu