Capitolul 18. Prețul aripilor
Încet, încet, normalul s-a reinstalat pe străzi și în casele oamenilor, atât în Egipt, cât și în Irlanda. Oamenii răsuflau ușurați. Sfârșitul lumii nu venise încă și ei se simțeau, dintr-o dată, mai norocoși, mai bogați poate și cu câțiva centimetri mai înalți.
Anemo, profesorul și pisica albă porniră încet spre apartamentul închiriat de profesor, tăcuți. Oboseala pe care o simțeau de fiecare dată după ședințele lui Remi era cruntă și nu reușeau să își explice de ce.
Oamenii pe lângă care treceau erau și ei mai obosiți, ale căror fețe păreau să spună: „Aripile trebuie prețuite”. S-o luăm mai încet.
Imediat ce pășiră în casa scărilor, telefonul profesorului începu să sune puternic, sunetul părând că se amplifică ca un ecou într-o peșteră.
— Alo! răspunse profesorul Simoon imediat. Da, desigur. Chiar era să uit. Dar să știți că nu pot pleca imediat, aici a fost un adevărat haos. Deja? Ok, atunci ne vedem mâine!
Anemo era numai ochi și urechi. Deschiși ușa apartamentului, dar înainte de a intra, se întoarse pe jumătate și își privi tatăl.
— Pleci?
Profesorul încuviință din cap.
— Cum așa, tată? Adică noi rămânem pe cont propriu?
Profesorul zâmbi forțat.
— Vă descurcați voi, sunteți oameni în toată firea. Eu nu sunt ca voi, am obligații, conferințe, cursuri... Chiar trebuie să plec, dar vom păstra legătura și poate mai vin înainte să vă întoarceți voi la Dublin.
***
În dimineața plecării profesorului Simoon, Remi se îmbolnăvi.
Era apatică, abia se mișca și nu mânca aproape nimic.
— Ce e cu tine, Remi? Ce te doare? întrebă Anemo, cu mâna pe zgarda ei magică.
— Mă doare tot corpul, Anemo, dar mai ales gâtul. Sun-o pe Shehrazad.
— Arzi, Remi! Ești fierbinte de parcă ai ieșit din cuptor... Ce mă fac eu acum cu tine? Ce doctor? De unde?
— Nu te mai văita, Anemo! Pe mine mă doare, nu pe tine. Tu fii bărbat și sun-o pe femeia aia!
— Ei, gata, domnișoara Bestseller! Sun, uite, vezi? Sun!
De la celălalt capăt al firului se auzi imediat vocea Shehrazadei.
— Pune pe speaker, Anemo, știi că ea mă înțelege! miorlăi pisica.
— Să trăiți, șefa!
— Remi? S-a întâmplat ceva? întrebă Shehrazad.
— M-am îmbolnăvit! Putem să venim la tine? La tine e răcoare.
La celălalt capăt al convorbirii, pentru câteva secunde, se așeză liniștea.
— Shehrazad? Putem să venim la tine?
— Desigur, Remi... Se petrece ceva ciudat și cu Demir, are febră. Voi chema un medic... o cunoștință de-a mea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu