Capitolul 6: Teoria lui Trench

În apartamentul închiriat din Zamalek, același apartament pe care Simoon Gale îl închiriază de multă vreme de fiecare fiindcă nu-i așa activitatea lui profesională gravita în jurul a tot ceea ce avea legătură cu site-urile arheologice și Egiptul antic, aerul condiționat gâfâia neputincios, bătând spre masa plină de coli albe, schițe și laptopul deschis al lui Anemo. Pe ecran, zeci de tab-uri cu grupuri de Facebook precum „Turiști în Egipt” și „Comunitatea Zamalek” strângeau deja comentarii la anunțul disperat postat de scriitor. 

— Nimic! se auzi vocea deznădăjduită a lui Anemo, în timp ce tastele scoteau un pârâit rapid. Nimeni nu a văzut o pisică albă de Angora azi-noapte pe strada Shagaret El Dorr.Au fost văzute mai multe pisici dar niciuna albă .

Simoon care nu mai era chiar atât de calm ,aruncă o privire peste umărul fiului său. 

—Ia uite ce zice ăsta...Robin : "am vazut un grup de 6-7 pisici sub balconul..."ăsta e balconul nostru ! Ias tai așa, asta e interesant. Un copil localnic după înfățișare, era așezat turcește și părea că stă la sfat cu pisicile.

Daniel Frost care tot timpul ăsta bombanea chestii de neînțeles așezat pe canapea și nota de zor în carnețelul lui arătând notițele constant timidei sale soții, Margo,se ridică brusc s și veni înspre cei doi ,pentru a vedea cu ochii lui .

—Acolo e ceva necurat la mijloc, pun pariu ! spuse el .Să mergem odată să punem afișe și să întrebam în jur .Apucă teancul de afișe de pe masa din lemn de cedru și era gata-gata să iasă pe ușă când laptopul începu să sune. 

—Aha! Domnule Anemo, ai un apel video de la ,de la, imposibil..

Desigur pe ecran se vedea că cea care solicită o convorbire video era remi, dar noi știm că în Irlanda era o altă echipă dornică să ia legătura cu ei.

—Raspunde odată omule ! Îl repezi Trenci pe Anemo, poatene facem griji de pomană și domnișoara Remi e bine mersi , nu în corp de pisică...cum bateți voi câmpii pe aici ! 

 

Profesorul Simoon nu spuse nimic. Netezea cu palmele lui mari colile proaspăt scoase la imprimantă – afișe mari, pe care figura chipul fotografiat al pisicii albe, sub cuvântul „DISPĂRUTĂ”, scris cu litere de o șchioapă în engleză și arabă. Lângă ele se afla o sumă uriașă trecută drept recompensă.

În acest timp, Daniel Frost – detectivul proaspăt botezat Trench – se plimba de la un perete la altul, cu mâinile adâncite în buzunarele cargo. Deși își lăsase faimosul trenci în Irlanda din cauza zăpușelii din Cairo, obiceiurile lui de copoi rămăseseră intacte. Chipul lui era roșu, nu doar de la căldură, ci de la o frustrare profesională care îi măcina toată logica.

— Domnilor, din punct de vedere metodologic, ceea ce facem noi aici este o inepție! izbucni deodată Trench, oprindu-se în fața mesei și bătând cu degetul în afișul cu pisica. În Littlepace, pe Ether Drive, am fost chemat să investighez o „sustragere misterioasă” de persoană. Am strâns o poșetă, am verificat e-mailuri în care Remi Storm spunea că a plecat în grabă la documentare și că vă lasă pisica în grijă... Iar acum, în Cairo, veniți și îmi spuneți că totul a fost o farsă grosolană? Că în timp ce eu completam rapoarte și căutam indicii, Remi torcea de fapt pe fotoliul de catifea sub formă de felină?

— Trench, v-am explicat că totul are legătură cu acele două zgărzi gemene... încercă Anemo să intervină, ridicând mâinile în aer a dramă.

— Nu, domnule Gale! Nu mă întrerupeți! continuă Trench, ridicându-și ochelarii pe nas cu o mișcare bruscă. Un detectiv adevărat nu acceptă coduri de acces la telefon care coincid cu solstițiul și nu vânează pisici care înțeleg araba! Totuși, ca investigator, refuz să cred în vrăjitorie. Dacă Remi este într-adevăr blocată în acest animal, atunci dispariția ei de pe balcon nu este un accident. Cineva din acest oraș de douăzeci de milioane de oameni a aflat ce bijuterie poartă la gât. A fost răpită din nou, domnilor! Și dacă nu găsim rapid un martor pe străzile din Zamalek, o să pierdem legătura cu ea pentru totdeauna.

Profesorul Simoon își așeză ochelarii pe masă și privi teancul de afișe cu logica lui de fier.

— Dragă Frost, fie că a fost răpită pentru aurul din zgardă, fie că a plecat singură atrasă de vreun instinct mistic, rezultatul este același: suntem pe cont propriu. Poliția din Cairo nu o să trimită trupe pentru o pisică de rasă când pe străzi sunt alte câteva milioane. Afișele acestea sunt singura noastră șansă. Trebuie să le lipim pe fiecare stâlp, de la Podul 6 Octombrie și până la malul Nilului.

Anemo adună strâns teancul de afișe sub braț, cu ochii sclipind de determinare.

— Profesorul are dreptate. Luăm lipiciul, banda adezivă și împânzim cartierul. Nu plecăm din Egipt fără ea!

Cei trei bărbați se îndreptară în grabă spre ieșire. Însă, exact în secunda în care Trench puse mâna pe clanța de bronz a ușii de la intrare, un sunet ascuțit și prelung strânse aerul din living. Nu era un telefon, ci un bipăit metalic, ritmic, care venea de undeva de jos, din rucsacul de pânză al Profesorului, lăsat pe fotoliu — un aparat pe care Anemo nu îl mai auzise niciodată și care începea să lumineze intermitent în roșu, de parcă ar fi detectat o anomalie în rețeaua electrică a întregului bloc—