Capitolul 16
Luni dimineața, 29 iunie, Anemo împreună cu toți blănoșii lui se aflau în curtea din spate, la masa din sticlă și fier forjat, în fața laptopului și a binecunoscutei cafele cu frișcă și sare roz. Erau în conferință cu profesorul Simoon, care, deși aflat la Londra, făcea tot posibilul să îi ajute.
— Anemo, fiule, fii atent la mine: am studiat harta și m-am consultat cu colegii mei.
— Dar harta e la noi, tată! spuse Anemo confuz.
— Am poza hărții la mine în telefon! Sunt două variante... cel puțin două acceptabile.
— Da, tată, spune! Toți de aici suntem numai ochi și urechi.
Pisoii și Anemo erau așezați laolaltă, de zici că urmau să facă o poză de grup: Mistral, cocoțat pe gard într-un echilibru perfect, Bise, pe cotiera scaunului lui Anemo, pe partea stângă, iar Sirocco, chiar pe umărul drept al scriitorului. Eol, fiind cel mai mic de statură, stătea pe masă, lipit de tastatura laptopului.
— Pentru primul și cel mai apropiat portal, trebuie să mergem cu domnișoara Remi la Cairo. Asta presupune acte, microcipare, vaccinuri și să fim prezenți cu zgarda lângă geamăna ei din Cairo în timpul portalului de 24 de ore de la Echinocțiul de Toamnă. Am persoane care ne vor asigura prezența în muzeu.
— Și a doua variantă? întrebă pisica albă, care tremura la gândul microcipării.
Anemo, conștient că tatăl său nu o auzea pe Remi, repetă întrebarea:
— Și a doua variantă?
— Pentru a doua variantă nu mai e nevoie să mergem în Egipt.
— Wau, asta-i grozavă!
— Nu mai e nevoie nici de zgarda geamănă, putem să rămânem în Irlanda. Portalul se va deschide în Peștera Pisicilor.
Sirocco sări pe masă, simțindu-se dator să se bucure pentru noua lui prietenă.
— Asta-i grozavă, domnișoara Remi! Așa putem veni și noi cu tine la Peștera Pisicilor! Ce bine că avem și noi o peșteră a noastră!
Mistral sări pe iarbă pentru a-și putea studia ghearele în voie și simți nevoia să intervină:
— Calmează-te, puștiulică, fiindcă treaba nu e chiar atât de simplă cum crezi tu! Ascultă ce spune profesorul Simoon!
— ...portalul se va deschide în Peștera Pisicilor, din comitatul Roscommon, dar abia la solstițiul de iarnă. Adică în decembrie, continuă profesorul Simoon, vocea lui răsunând plat prin difuzorul laptopului.
Anemo simți cum i se oprește respirația pentru o secundă. Se uită în stânga lui, la Bise. Pisica albă înlemnise pe cotieră, cu pupilele dilatate de un amestec de șoc și panică.
— Decembrie?! repetă Anemo, privindu-și tatăl de pe ecran. Tată, suntem la sfârșitul lui iunie! Asta înseamnă aproape șase luni de așteptat! Cum să rămână Remi blocată în corp de pisică jumătate de an?
— Știu, Anemo, e o perioadă deloc neglijabilă, spuse profesorul Simoon, masându-și tâmplele. Pe ecran se vedea oboseala din ochii lui, dar și acea sclipire de deșert analitic care îl caracteriza. Dar ascultă-mă bine. Varianta cu Cairo, deși e mai rapidă ca timp – echinocțiul fiind în septembrie –, este un coșmar birocratic. Regulile de carantină pentru animale din Egipt sunt extrem de stricte în perioada asta. Dacă o singură hârtie din dosarul de export al domnișoarei Remi nu e ștampilată corect, o vor bloca la graniță. Riscăm să pierdem fereastra de 24 de ore a echinocțiului doar stând la cozi în aeroport.
Bise scoase un pufăit tăios, fixând ecranul cu o privire de gheață. Îi transmise lui Anemo o stare pură de revoltă. Gândul de a fi înțepată cu ace pentru microcip, vaccinată ca o felină de rând și apoi închisă într(o cușcă de transport spre Egipt o îngrozea la fel de mult ca perspectiva de a prinde iarna irlandeză în patru lăbuțe.
— În schimb, reluă profesorul Simoon, mutându-și privirea pe hărțile din spatele lui, Peștera Pisicilor, sau Oweynagat, cum îi spun localnicii, este un portal nativ celtic. În mitologie, este considerată o poartă către Lumea Cealaltă. La solstițiul de iarnă, când noaptea e cea mai lungă, energiile se inversează. Nu avem nevoie de aprobări, nu avem nevoie de vize. Doar de prezența ei acolo, în inima peșterii, la miezul nopții.
Anemo sorbi o gură din cafeaua cu frișcă și sare roz, lăsând gustul sărat să-i așeze gândurile. Opțiunile erau pe masă. Remi era singura în măsură să decidă ce riscuri își asumă, dar el ținea să o asigure că îi va fi alături orice ar fi.
— Ei, ce spui? o întrebă el cu blândețe.
Remi-Bise trase adânc aer în piept, își frecă capul de palma lui Anemo și apoi, privindu-l drept în ochi cu ochii ei albaștri electrizanți, spuse cu curaj:
— Aleg vaccinurile și microcipul. Mulțumește-i tatălui tău că ne e alături și hai să ne facem o listă cu tot ce avem nevoie pentru drum.
— Remi, spuse Anemo pe un ton moale, simțind cum inima îi face un salt ciudat în piept. Se uita în ochii ei albaștri atât de cunoscuți, căutând dincolo de blana albă fetița cu genunchii juliți alături de care crescuse pe aceleași străzi. Rivalitatea noastră literară era doar o prostie. Știi că ai în mine un aliat!
— E o chestie de aia de lo-ia-li-tate ! Mistral, am zis corect de data asta? Loialitate! Loialitate! Învăț tot mai multe pe zi ce trece! mai adăugă Sirocco, foarte mândru de realizarea lui, și porni la obișnuita lui „vânătoare” de libelule în stratul de flori.
Comentarii
Trimiteți un comentariu