Capitolul 15
De îndată ce ușa casei vânturilor se închise în urma distinsei Daisy Queen și a micuței ei Lady Bell, Anemo se prăbuși pe canapea și scoase un suspin lung, de parcă tocmai ar fi scăpat dintr-un asediu. Își trecu o mână prin păr, simțind cum i se topește în sfârșit zâmbetul fals pe care îl afișase în fața musafirei.
— N-a fost niciun FaceTime cu tata, nu-i așa? îl întrebă Eol, ivindu-se de sub franjurii de mătase ai pernei lui Mistral cu un zâmbet de complice.
— Nici vorbă, recunoscu Anemo, întorcând ecranul telefonului spre blănoși. Pretextul cu apelul video a fost singura metodă să o fac pe distinsa doamnă să își strângă parașuta de mătase și să plece. Dar mesajul real de la tata este de importanță majoră. Nu te panica, Remi, nu e neapărat grav. Priviți ce mi-a scris.
Anemo se întinse de pe canapea și își puse mâna dreaptă pe gâtul lui Remi-Bise ca să reactiveze conexiunea. Scriitoarea, cu ochii măriți de uimire, citi cu voce tare textul de pe ecran:
„Anemo, am verificat condițiile de călătorie și transport din Dublin spre Cairo. Ca să o putem lua pe pisica albă cu noi în septembrie, are nevoie urgent de pașaport internațional pentru animale, vaccin antirabic și microcip. Ar fi bine să începi de mâine demersurile.”
— Microcip?! miorlăi Remi-Bise, ridicându-se instantaneu în picioare pe măsuța de cafea, cu blana de pe spinare zbârlită complet. Și voi aveți?
— Desigur că avem, ma belle, nu e ceva de care să te sperii.
— Dar voi fi marcată ca un bun de consum! Eu, autoarea care spune lumii că femeile nu se dresează!
— Ah, quelle catastrophe! comentă Mistral de pe pervaz, lăsându-și urechile pe spate cu un aer dramatic. Imaginează-ți, domnișoară, dacă cipul acela o să vă bruieze talentul literar și o să începeți să miorlăiți doar în rime din cauza tehnologiei!
— Nu glumi cu așa ceva, Mistral! Chiar îmi e frică!
— Nu fiți absurzi, interveni Eol pe un ton așezat, mângâindu-și tacticos mustățile. Fără acele acte și fără acel cip, nu treceți de securitatea de pe Aeroportul Dublin, indiferent cât de celebră sunteți în lumea oamenilor. Ca mâine e Echinocțiul de Toamnă și trebuie să fiți prezenți la Cairo cu Zgarda celor două ceruri cu tot.
— Este totuși duminică seara! protestă Remi, învârtindu-se agitată în jurul telefonului. Niciun cabinet din Clonee nu e deschis acum. Avem timp să ne gândim... trebuie să existe o altă cale! Nu vreau să fie cipată!
Sirocco, care până atunci se jucase cu ghemul de mohair roz lăsat de Bise, se opri și îi privi cu ochii lui mari și inocenți.
— Domnișoară Bise, nu vă speriați! Nu doare deloc și e mai sigur. Anemo ne găsește imediat dacă ne pierdem sau dacă ne fură cineva. Și porumbeii lui Noel au cip și ei participă la concursuri... nu se pierd niciodată.
Anemo lăsă capul pe spate pe pernă, privind spre tavanul camerei. Afară, peste cartierul liniștit, se lăsa în sfârșit o seară de vară.
— Eu zic să ne odihnim că ne așteaptă o săptămână plină! apucă el să spună, când soneria zbârnâi de data aceasta fără a fi acompaniată de inelul metalic.
— Cine să mai fie la ora asta? bombăni Mistral. Eu zic că ne ajunge pentru azi.
Daniel Frost, alias Trench, alias Columbo, se afla în fața ușii cu un zâmbet strâmb, ținând în mâna ridicată până la nivelul ochilor un încărcător de telefon. Îl ținea de cablu întocmai cum ar fi ținut un șoarece abia prins.
— Bună seara, domnule Frost! îl întâmpină Anemo, proptit în cadrul ușii de parcă ar fi vrut să blokeze intrarea. Ce vânt vă aduce pe la noi?
— Hi, hi, domnule Vânt, sunteți foarte spiritual dumneavoastră! Eu sunt doar în trecere, am o mătușă ce stă la doi pași și... m-am gândit să vă aduc încărcătorul. Poate domnișoara are nevoie... Vă rog să mă scuzați că nu am venit mai devreme. Cineva l-a găsit căzut la mine sub birou.
Trench se mișca în timp ce vorbea, mai la stânga, mai la dreapta, ba chiar se ridica câte puțin pe vârfuri să vadă dincolo de Anemo, dar acesta nu se mișca din ușă. Era mai ceva decât cel mai tare portar de fotbal.
— Mulțumesc foarte mult, nu trebuia să vă deranjați! spuse scriitorul și se retrase doi pași, gata să închidă ușa.
— Doar o secundă, dacă nu vă supărați! interveni Trench. Sunt doar curios. V-ați mai văzut cu domnișoara Storm?
— Da, dar doar pe FaceTime. Remi este acum în Egipt. Trăiește aventura vieții ei... Noapte bună, domnule Tre... Frost!
Ușa se închise zgomotos în urma lui Trench, iar Anemo mai făcu doar câțiva pași, suficienți să ajungă în living pentru a se lăsa să cadă pe mocheta pufoasă.
— Nu mai deschidem nimănui! NoapteNoapte bună !
Comentarii
Trimiteți un comentariu