Zgarda celor două ceruri capitolul 13.

 

Capitolul 13

Somnul de două săptămâni al lui Anemo a durat de fapt mai puțin de o oră. Ar fi vrut să își pună gândurile în ordine, să găsească o logică întâmplărilor cu totul și cu totul incredibile și fantastice care intraseră în viața lui fără nicio avertizare, preaviz, ceva acolo care să-l pregătească pentru ceea ce avea să numească la un moment dat, aventura vieții lui.

Poate că universul i-a dat până la urmă ceea ce a cerut de atâtea ori în febrilele lui căutări de inspirație. Poate tot amestecul ăsta de mitologie, istorie și magie nu e altceva decât răspunsul la cererile lui sau... e doar un vis, un coșmar din care se va trezi negreșit...

Coborî în living, înfăşcă laptopul și se așeză direct pe covor pentru eventualitatea în care vor apărea blănoșii. Degetele lui tastau cu rapiditate: transformări în pisici, portaluri de transformare, divinizare a pisicilor, pisica albă, vrajă...

Tot ceea ce găseau motoarele de căutare era citit rapid cu voce șoptită... Privit din afară, Anemo părea posedat.

Așa l-au găsit blănoșii, tastând și citind șoptit ca și cum ar fi citit incantații, furat complet de informația care venea pe calea eterului în casa lui de pe Ether Drive. Au format pe tăcute un cerc în jurul laptopului și Anemo și-a așezat imediat mâna stângă pe gâtul pisicii albe.

— N-o să vă vină să credeți! zise el cu voce joasă, ușor răgușită. Priviți și voi ce scrie aici: „Transformările în pisică (metamorfozele feline) ocupă un loc fascinant în mitologiile lumii, oscilând între sacru, spirite răzbunătoare și magie neagră. În majoritatea culturilor, abilitatea unei ființe (zeu, demon sau om) de a-și schimba forma într-o pisică este strâns legată de mister, feminitate, viața de apoi și lumea invizibilă.”

— Ce pal-palpi... palpitant, Anemo! Mai citește-ne.

Mistral, cu toată educația și eleganța lui „pariziană”, la auzul spuselor lui Siroco reacționă imediat cu o lovitură peste capul piciului.

— Mai bine taci, piciule! 

— Dar nu am spus nimic „ofensitor”! se apără puștiul. 

— Ofensator nu ofensator! Taci și ascultă ce scrie acolo!

— Noi am crezut că doar în Egipt, dar... aici zice că:

„Folclorul japonez este probabil cel mai bogat în legende despre transformări feline, cunoscute sub numele colectiv de Kaibyō (pisici supranaturale): Bakeneko („Pisica schimbătoare”): Conform legendelor din perioada Edo, dacă o pisică domestică trăia foarte mult (peste 100 de ani), devenea extrem de grea sau își lăsa coada să crească prea mult, ea căpăta puteri magice. Bakeneko se putea transforma în om, învăța limbajul uman, putea merge pe două picioare și, în unele povești obscure, își devora stăpânul pentru a-i lua locul în societate.”

— Nu te speria, Anemo, noi nu suntem de ăia! Jur pe blănița mea și pe toate bobițele mele... și pe ficat. Jur! interveni Siroco cu riscul să mai primească câteva bobârnace peste cap.

— Aici pot să jur și eu. Je te jure! Noi suntem pașnici și fără puteri magice!

— Lasă-l să citească! chițăi Eol, cel mereu dornic de mai multă cunoaștere. 

— „Nekomata: O variantă mult mai agresivă și malefică a Bakeneko. Atunci când o pisică bătrână se transforma în Nekomata, coada ei se despica în două. Aceste creaturi se metamorfozau în femei de statură mare sau demoni montani, controlau morții ca pe niște marionete și provocau incendii.”

Ca la un semn, toate trei pisicile își priviră cozile preț de câteva secunde și apoi răsuflară ușurate, în cor.

— Nu m-am transformat în așa ceva... du-te la mitologia egipteană... asta are cu siguranță legătură cu mine! șopti Bise.

— „Mitologia Egipteană: Dualitatea dintre leoaică și pisică... În Egiptul Antic, transformarea felină nu era văzută ca un blestem, ci ca o manifestare divină a stărilor de spirit ale zeilor: Bastet și Sekhmet: Inițial, marea zeiță Sekhmet era reprezentată ca o leoaică feroce, simbol al furiei devastatoare a Soarelui. În mitul îmblânzirii sale, pentru a proteja omenirea, zeul Ra o potolește, iar furia ei se transformă în blândețe. Astfel, ea își schimbă forma, devenind Bastet, zeița cu cap de pisică, protectoare a căminului, fertilității și a femeilor însărcinate. Marele Motan din Heliopolis: Însuși zeul Soare, Ra, s-a transformat într-un motan uriaș (Mau) pentru a-l decapita pe șarpele Apophis (demoniul haosului) sub copacul sacru Ished.” Aici trebuie să intensificăm noi cercetările, dar nu înțeleg cum a fost posibilă această transformare aici în Irlanda. De ce zgarda s-a activat aici și de ce tocmai la Remi. Priviți și voi! Mitologia chineză, cea filipineză, nordică, mitologia europeană precreștină și chiar în creștinism, toate au ceva de spus despre pisici și magia lor. Stați... priviți aici! Spune și despre Irlanda!

„În folclorul irlandez, legendele despre transformări în pisici sau care sunt strâns legate de feline mistice fac parte dintr-o tradiție veche a metamorfozei, magiei pământului și a transformărilor supranaturale. Iată cele mai faimoase legende și motive din Irlanda antică:

1. Vrăjitoarele-Pisici din Connacht (Legenda din peștera Cruachan)

Cea mai faimoasă legendă irlandeză despre entități feline care terorizează regiunea este legată de Oweynagat (Peștera Pisicilor) din comitatul Roscommon, considerată în vechime „poarta către Infern” (sau lumea Shí / a zânelor).”

— Ohlala, mi se face frig! Ceea ce citești tu acolo e de citit în jurul unui foc de tabără unde excursioniștii se iau la întrecere în povești de groază. Faptul că acum citești despre insula noastră...

— A noastrã? Parcă erai parizian, Mistral... îl puse imediat la punct Eol pe motanul cel negru.

— Sunt un parizian născut în Dublin, mon cher! E bine așa? Ești un pisălog nesuferit! Ai noroc că sunt prea nobil să mănânc șoareci...

Mistral se ridică și, cu toată demnitatea de „parizian născut în Dublin”, mai exact Dublin 15 Clonee, se așeză pe pervaz să privească cerul pe care porumbeii lui Noel își făceau zborul de antrenament, însoțiți de fluierul antrenorului.

„Poate cer azil politic lui Noel... el e așa de jovial și nici măcar nu gonește pisicile acelea vagabonde care terorizează cartierul. Ele sunt mai mari și mult mai grase decât mine și nimeni nu face vreo aluzie la „impozanța” lor.C'est la vie ! chiar n-am ce să fac"gândea el în timp ce ceilalți dezbăteau mitologiile lumii.