Capitolul 3
Pe mocheta din living, Sirocco, cel care era atât de plin de energie mereu, zăcea ca un alergător de maraton după ce a trecut linia de sosire.
— Știi, Eol, stomacul meu crede că cineva mi-a tăiat gâtul și strigă după ajutor, dar eu nu am putere nici măcar să mănânc.
— Cum așa, piciule? Pe unde ați fost să puneți afișe? întrebă Mistral.
— Peeeste tot! Dom'șoara Remi e pe toți stâlpii... la dublu.
— Adică? Cum sunt eu la dublu? șopti Remi, parcă temându-se să nu fie auzită de oameni.
— Pe o parte scriitoarea de succes dispărută și pe alta pisica de rasă Angora găsită...
— Mon Dieu! Să mă ciupească cineva! Mistral se simțea el însuși sleit de puteri, cu toate că el nu ieșise din casă.
După plecarea umanilor la lipit de afișe, ei, blănoșii rămași acasă, au încercat să profite de telefonul celular al scriitoarei, dar... acesta se descarcase. Acum era nevoie de altă „misiune imposibilă” pentru a încărca bateria telefonului fără ca cei mari să bage de seamă, fără ca acesta să poată fi detectat... Cine ar fi zis că viața poate fi atât de obositoare?
— Eu propun să dormim acum și la noapte să acționăm! zise Eol gâfâind, după ce se asigurase că telefonul e în siguranță, pus la încărcat într-o priză chiar în spatele canapelei.
— Cel mai bine ar fi să ocupăm strategic canapeaua, să nu se apropie careva de telefon. Remi, tu care ești așa de pufoasă, stai pe spătar, noi lângă cotiere.
— Crezi că lor le arde de stat pe canapea, Mistral? Uită-te și tu cât sunt de îngrijorați... nici măcar nu sorb din ceștile alea. Sărmana mama, nici măcar nu pot să o consolez... Pe de altă parte, gândiți-vă că sunt o pisică găsită, următorul pas e să fiu dusă să mi se verifice cipul. Care cip, știm că nu există. Ei îmi caută stăpânii. Mie! De parcă eu, vreodată, am avut sau voi avea nevoie de stăpân.
— Dom-domnișoara Remi, nu te supăra, noi îl Anemo pe avem... ăă, îl avem pe Anemo, vreau să zic, și e cel mai bun stăpân. O-odată noi i-am furat ficatul și l-am mâncat pe tot, pe tot...
Mistral, cel manierat și integru, se simți dintr-o dată trădat de ginger, dar și extrem de rușinat de fapta lor de haiducie, dată acum în vileag în fața proaspetei feline.
— Să nu crezi că l-am atacat pe Anemo, Doamne ferește! Noi doar i-am răpit cina, care consta în ficat de vită.
— Da, domnișoara Remi, adică Bise, Anemo nu ne-a dat doamnei mamă Durga, ne iubește!
Remi-Bise zâmbi cu un aer matern.
— Cine e Durga?
Dar nu apucă să primească vreun răspuns, că Eol îi atenționă să facă liniște.
— Șșș, Anemo vorbește cu cineva la telefon. Sirocco, tu poți să spionezi în voie, pâș-pâș, plimbă-ți blănița pe hol!
Roșcatul își începu imediat defilarea, de parcă ar fi repetat pentru o prezentare de modă, oprindu-se regulat pentru a raporta.
— Anemo e defect iar! Vorbește cu domnul tată al lui Anemo și tot spune „da, tată, am fost” sau „da, tată, am verificat” și am auzit că spune ceva de „porteri”.
— Porteri? întrebă derutat Mistral. Ce porteri, piciule?... Poate reporteri.
Dar nici nu apucă să-și termine ideea, că de afară începură să se audă zgomote, forfotă, claxoane, voci grave și voci pițigăiate. Pesemne că în Sirocco tocmai se dăduse o luptă între plăcerea de a defila și curiozitate și, evident, curiozitatea câștigase, că piciul își luă avânt și, cu o agilitate demnă de laude, ateriză pe pervaz, gata să urmărească spectacolul străzii.
— Cred că au venit „porterii”, domnișoara Bise... Remi. Asta e de rău sau de bine?
— Ce n'est pas possible! Remi, trebuie să facem ceva, neapărat! Trebuie să trimiți un mesaj cuiva, cumva, să ieșim din toată situația asta! Parcă am fi sub asediu!
Mistral începu să se plimbe agitat de la un capăt la altul al livingului, parcă molipsit de stăpânul cel veșnic desculț.
— Eol, verifică bateria! Nu avem nevoie de sută la sută, doar cât să trimitem mesajul și îl închidem.
— Avem cincizeci... răspunse șoricelul de după canapea. Remi, fii pe fază! Sirocco, stai de șase, trebuie să acționăm impecabil, ca o echipă de aia din „Misiune imposibilă”!
— Eu de șase? Eu, eu sunt mai mic, pot să stau de maxim trei, uită-te la mine, Eol... învăț tot mai multe pe zi ce trece, arii încă nu am ajuns la șase.
— Piciule, nu fi... Eol îți spune să fii cu ochii pe oameni, să nu ne pericliteze misiunea!
— A, am înțeles! Nimeni nu „periciclează” misiunea.
— Calm, hai să gândim! spuse Mistral, dar blana lui neagră și strălucitoare tremura, parcă suflată de vânt.
— Nu mai putem lăsa asta pentru la noapte. Eu stau în prag, gata să leșin în caz că Anemo ajunge până aici cu plimbarea lui; piciul poate poza pentru reporteri dacă vrea, nu ne deranjează asta; voi porniți, deblocați telefonul, trimiteți mesaj și închideți. Nu vrem să o avem pe Shakira cu bicicleta ei pe aici prin living... ne-am înțeles? Bine că a plecat moțata de Fleur acasă, că cine știe ce mai descoperea.
Grea misiune pentru echipa blănoșilor, dar nu chiar imposibilă. Odată strecurat după canapea alături de Eol, Remi atacă imediat propriul telefon. De recunoaștere facială nici nu putea fi vorba, așa că pisica noastră încercă să tasteze codul de șase cifre. Eșec total! Lăbuțele prevăzute cu pernițe și gheruțe nu sunt făcute pentru ecrane de sticlă, tastat sau alte finețuri.
— Ce noroc că nu te-am mâncat, Eol, numai tu poți îmblânzi telefonul ăsta! Treci la aparat!
— Gata, Bise, agentul 003,5 la datorie! Spune codul!
— Doi, zero, doi, șase, doi, unu!
— Asta e data de ieri, Bise! Data solstițiului! Cum, Doamne, codul tău de acces este data în care tu te-ai transformat în pisică? bombănea șoricelul în timp ce își dădea toată silința să deblocheze ecranul telefonului.
— Nu știu, șoricelule, așa mi-a venit mie acum trei ani, când am cumpărat telefonul.
— Gata, dispozitiv activat! Ce și cui să scriu?
— Să mă gândesc, să mă gândesc... trimitem e-mail, fiindcă se presupune că eu nu mai am telefonul la mine. Îi scriem lui Anemo: „Dragă Anemo, iartă-mă că am plecat în grabă, am observat târziu că am uitat poșeta cu telefonul și nu mă mai puteam întoarce. Am de cercetat pentru noua mea carte și s-a ivit o oportunitate neașteptată. Te implor să ai grijă tu de pisica mea albă, nu o pot lăsa mamei fiindcă ea este alergică. Pisicuța din rasa Angora se numește Bise, sper să se înțeleagă cu blănoșii tăi. Te scot la întâlnire când mă întorc și promit să îmi iau revanșa. Remi Storm”. Trimite!
Comentarii
Trimiteți un comentariu