Zgarda celor două ceruri
— Cât mă bucur ca te văd tată ! Abia aștept să îmi povești tot . Te-ai întâlnit cu Noel ? Prietenul tău e plin de viață ca întotdeauna !
—Ce bine le zici tu , fiule !Hai ia-ti cafeaua în mână, sau mai bine facem o cafea și pentru el și mergem la Noel!
—Prin curte sau pe ușa principală? Întrebă Anemo în timp ce pregătea încă o cană cu licoarea lui" trezitoare de mumii ".
—Pe ușa din față, ca niște oameni civilizați ce suntem,fiule. Abia aștept să văd ce față o sa facă!
*
Liniștea se lăsă peste bucătăria lui Anemo, întreruptă doar de zumzetul unei muște rătăcite și de respirația precipitată a lui Sirocco. Rucsacul kaki, lăsat „la ispitit " lângă piciorul mesei, era acum marea lor provocare.
— Acum e momentul! mormăi Mistral, așezându-se strategic pe gresie. Piciule, arată-ne ce ai pescuit din „peștera” profesorului. Dar ai grijă, e un „arfefact”, nu o jucărie de ros!
Sirocco nu mai stătu pe gânduri. Cu o smucitură hotărâtă, scoase la lumină Zgarda Celor Două Ceruri. Șnurul de mătase și electrum se înfășură scurt în jurul lăbuței lui portocalii, iar mărgeaua centrală lovi gresia cu un clinchet mistic.
— Mistral, Eol... priviți! Aici în bucătărie e prea umbră pentru un „bizbiz” așa de mare! Trebuie să-l scoatem la soare, să vedem dacă „ochiul” ăla albastru se deschide de tot!
Fără să mai aștepte aprobarea „senatului” blănos, Sirocco o zbughi spre ușa întredeschisă spre curtea din spate, târând după el colierul. Odată ajuns pe prag, în lumina crudă și aurie a soarelui mărgeaua mistică păru că explodează în culori.
Partea de bleomarin lucios a nopții prinse reflexiile cerului de început de mai devenind atât de adâncă încât părea o gaură de vierme spre o altă lume. Soarele de aur de pe cealaltă parte a mărgelei scânteia atât de tare, încât Sirocco trebui să clipească des, cu ochii lui chihlimbarii măriți de uimire.
— Ooo! Mistral, vino să vezi! Arfefactul ăsta... el nu doar strălucește. El... el „vorbește” cu soarele! Parcă e o bucățică de cer pe care profesorul a prins-o în rucsac!
Eol, ajuns și el pe prag, privi fascinat cum mărgeaua proiecta pe blana portocalie a lui Sirocco mici pete de lumină bleomarin și aurie.
— Eu am mai văzut chestia asta undeva ! Privește și tu Mistral , înțelepciunea ta felină nu-ti spune nimic, intuiția ta nu aprinde niciun beculeț ? Sincer, eu cred că asta nu e o replică !
— Arată într-un mare fel, ai dreptate dar, nu cred ca profesorul ar aduce artefacte acasă. E un profesionist. Capacul laptopul nu e lăsat, vrei sa cautam pe net? Lasă-l pe Sirocco să se bucure de joacă și până profesorul si Anemo sunt la Noel noi putem să căutăm. Cât ai zice „arfefact”, cei doi erau deja la măsuța rotundă din bucătărie, navigând pe internet în căutarea Zgardei Celor Două Ceruri, cum bine își amintea Eol că se numește. Lăbuțele șoricelului dansau pe taste până când un ecran cu sigla Muzeului de Antichități din Cairo se lumină fix în fața lor.
— Uite-o! E chiar acolo, în vitrina principală! șopti Eol, arătând cu lăbuța spre imaginea de pe monitor.
Pe ecran apăru o fotografie oficială a artefactului, protejat de un geam gros de sticlă, sub care scria:
„Exponatul nr. 1420: Zgarda de Electrum a Preotesei lui Bastet (Original). Piesa centrală este o mărgea sferică unică, divizată cromatic: registrul de zi, un email turcoaz solar cu un disc de aur, și registrul de noapte, realizat dintr-un bleomarin lucios misterios, pe care plutește o semilună de argint. Se credea în antichitate că acest obiect îi oferea purtătoarei puterea de a transcede formele umane, transformând-o în spirit liber. Obiectul este considerat neprețuit și se află sub pază permanentă.”
Mistral privi lung ecranul, apoi își întoarse capul noir spre pragul ușii, unde Sirocco tocmai dădea un șut „bizbizului” care zornăia vesel pe gresie.
— Mon Dieu, Eol... replica asta a profesorului e pur și simplu strigătoare la cer! E identică! Până și reflexia aia de bleomarin lucios pe care o descriu ăștia pe site... uite-o cum scânteiază în lăbuțele piciului.
— Ai dreptate, Mistral. E o execuție magistrală. Zici că a fost făcută cu aceeași daltă antică. Dacă n-aș vedea pe site că originalul e sub pază la Cairo, aș băga lăbuța în foc că piciul se joacă acum cu „noaptea solidificată”. Doar că replica asta nu are puterile de care se scrie aici... adică povestea aia cu transformarea în pisică albă e doar un mit, nu?
— Bien sûr, Eol! E doar un mit pentru turiști. Doar că... ai observat? Sirocco pare că nu se mai satură de ea. Iar lumina aia bleomarin parcă e prea vie pentru o simplă bucată de email modern.
Cei doi blănoși rămaseră o secundă în tăcere, privind „replica” perfectă care pulsa
în lăbuțele lui Sirocco.
—Hai mai bine să vedem ce mai are profesorul în rucsac ! Ce a mai adus Simunul ?
Comentarii
Trimiteți un comentariu