Miercuri
La ora 17 fix, casa și grădina Aurei erau cum nu se poate mai bine pregătite pentru „marele eveniment televizat”. Grădina, în mod special, fiindcă aici urma să se desfășoare evenimentul, se transformase într-un mic colț de rai unde amprenta doamnei Gale, această zeiță Durga a cartierului, se vedea peste tot: de la mesele de grădină elegante, acoperite cu fețe de masă albe, fine, din in topit, la luminile calde venind din felinare rustice. Echipa tehnică se încadrase cu totul în peisaj, devenind practic invizibilă, iar muzica de fundal — o chitară discretă — amintea de dragostea gazdei pentru fado.
Într-un colț, sub ramurile înflorite ale unei tufe de liliac mov, pe o pernă de catifea la fel de mov, Mistral și Sirocco, cu blănițele proaspăt periate și purtând papioane albe, scrobite, din mătase, comentau împreună cu omniprezentul, dar veșnic camuflatul Eol. Acesta se afla la doar doi pași mai încolo, în roaba cu mușcate curgătoare albe, o adevărată încântare pentru privitori.
— Pss, ce mai spui acum, Mistral? Doamna mamă s-a întrecut pe sine! Și uită-te la moțată, nu mai are moț, nici nu i se mai văd genunchii juliți!
— E, e foarte frumoasă Fleur! Sunt mândru că e prietena mea! răspunse imediat Sirocco în locul lui Mistral, în timp ce o sorbea din priviri pe fetiță. Aceasta stătea pe un scaun foarte aproape de ei. Purta un costum mov, asortat parcă cu tufa de liliac; juliturile din genunchi erau ascunse privirilor de pantalonii evazați, iar părul ei cârlionțat era lăsat liber pe spate.
— Ete scârț... prietena ta! Ce să zic? făcu Mistral cu un aer de aristocrat blazat.
— Ce servește fata, domnișoara aia? Oamenii mari mănâncă chestiile alea mici-mici? Mie nu mi-ar ajunge...
— Acelea? Acelea se numesc amuse-bouche, mon petit Sirocco. Sunt pentru cei rafinați, nu pentru gurmanzi fără maniere, mormăi Mistral, ridicând o lăbuță pentru a-și verifica perfecțiunea papionului.
— Amuse-ce?! se miră Sirocco, clipind des. Sună așa, „sofisficat”, cum îți place ție, Mistral!
Mistral scoase un oftat prelung, privind peste grădină cu o eleganță obosită:
— Quelle barbarie... E o artă a degustării, ceva ce tu, cu pasiunea ta pentru castroanele pline până la refuz, n-ai cum să înțelegi. Sunt mici explozii de savoare care îți „amuză” simțurile înainte de marele festin. Évidemment, pentru tine sunt doar niște firimituri, dar pentru aura acestui eveniment sunt esențiale. Chic, n'est-ce pas?
Eol, ascuns adânc printre mușcatele albe, se mișcă discret, făcând câteva petale să tremure deasupra roabei.
— Mie mi se pare că oamenii ăștia mari se complică prea mult, chițăi Eol fără să-șiscoată nasul din „peretele” de flori. O coajă de brânză bună e mereu mai sigură decât un... amuse-bouche. Și bobul meu de cafea, desigur.
Mistral se prefăcu că nu aude intervenția lui Eol și se întoarse spre Fleur, care arăta impecabil în costumul ei mov.
— Pas mal, șopti el doar pentru sine, admirând cum pantalonii evazați ai fetiței se asortau cu perna lor de catifea. Moțata asta mi se strecoară pe sub piele... dar nu mă las!
Apoi privi în altă parte, dând cu ochii de Remi Storm într-o ținută impecabilă, albă — pantaloni și sacou — pe niște tocuri cui impresionante, care nu păreau să o incomodeze în niciun fel. Părul lung, negru, era lăsat pe spate, dar mult mai îmblânzit decât la ultima întâlnire, cea din parc.
— Doamna „Femeile nu se dresează”, ce mai spui de asta, Eol? Uită-te și tu cum i se scurg ochii bietului nostru Anemo după ea!
— Poți să îl învinuiești pentru asta, Mistral? Și Arbaletă o soarbe din priviri, și profesorul... și eu.
— Profesorul Simoon ar dori-o de noră, pun pariu, și doamna Aura la fel... recunoscu oarecum iritat Mistral. Imaginează-ți să devină stăpâna noastră! Anemo ar uita complet de noi, am muri de foame, parol! Nicio siestă nu se face pe stomacul gol! Ar trebui să plecăm în bejenie, să emigrăm: ori la moțată, care ne-ar ține cu înghețată la cornet, ori la Noel, să fraternizăm cu porumbeii lui și cu cățelușa aia neastâmpărată...
— E, e „clasată” Albă ca Zăpada... a spus că sunt un dulce...
— Ca de obicei, spui prostii, piciule!
— Pss! Tăceți! șopti Eol, băgându-se și mai adânc sub o mușcată albă bătută. Se aprind reflectoarele! Începe emisiunea și am impresia că Anemo tocmai a uitat cum se respiră.
Aura Gale păși în fața invitaților și, cu o voce caldă, dar stăpână pe sine, începu primul discurs al serii:
— Bună seara! Sunt Aura Gale, gazda dumneavoastră din această seară, și vreau să vă spun că mă simt onorată să sărbătorim împreună, la clubul nostru de carte, pe cea care a scris „Femeile nu se dresează”. E de-a noastră, o iubim. Doamnelor și domnilor, Remi Storm!
— Da, ce să-ți spun, Albă ca Zăpada... lasă că știm noi mai bine!
— Șșșt, Mistral! Vreau să aud!
— Și tu, Eol? Ești un trădător la fel ca piciul ăsta prostuț!
— Eu... nu sunt prostuț, eu învăț tot mai multe pe zi ce trece!
Lumea începu să aplaude, Fleur se ridică în picioare și privirea ei plină de admirație alunecă pentru câteva secunde spre colțul blănoșilor.
— Na, și-a terminat discursul și eu nu am auzit nimic. Nu te credeam chiar așa misogin, Mistral!
— Eu misogin? Nu știi ce vorbești, mon cher!
— U-urmează Arbaletă! Hai să fim atenți!
— Urmează stâncosul... De unde o fi scos sacoul ăla în carouri? N-a văzut că stă pe el ca pe dulap? Quelle horreur!
— Taci, Mistral!
Archibald Peter Stone își drese mai întâi vocea;nici n-ai fi zis că muntele acela de om ar putea avea emoții...
— Stimați invitați!
— Pss! Uite-o și pe Daisy Queen! A lăsat-o pe biata Lady Bell acasă... să nu se murdărească. Câte aere pe ea! Uite și tu cum dă din evantaiul ăla, mai un pic și îl zboară pe Noel peste Gill.
— Taci, Mistral!
— Și rochia asta de mătase galbenă... pe bune? Are o tonă de bijuterii pe ea de parcă n-ar fi... mă rog, recunosc că și eu sunt impunător, dar...
— Taci că spune de Anemo!
— ...o adevărată onoare să anunț că i-am obținut un contract pentru un serial animat... marca Magic Golden Paws!
Dinspre public veneau aplauze furtunoase dar, în roaba piticului de grădină, cineva era foarte supărat pe Mistral.
— Așa faci tu de fiecare dată! chițăi Eol, în timp ce aplauzele acopereau restul reproșurilor sale.
Mistral nu mai răspunse. Își îngustă ochii, fixându-l pe Anemo care făcea primul pas spre microfon, sub lumina orbitoare a reflectoarelor.
— Attention, șopti motanul, ridicând o sprânceană. Acum să vedem dacă Magic Golden Paws are și voce, nu doar gheare de aur... Bonne chance, Anemo, vei avea nevoie!
*
Cu un sacou bleomarin, un tricou alb si o pereche de blugi de culoare închisă Anemo arata suficient de smart casual pentru eveniment dar nu se simțea totuși în largul lui, poate erau de vină pantofii( care nu erau papuci de casă și chiar erau pereche ), poate tricoul la baza gâtului se simțea sufocant ,poate , poate...
Omul se apropie de microfon tremurând, își drese vocea și cu convingerea că trebuie să scape cât mai repede de această corvoada, incepu:
—Stimați, ă, iubiții mei, hăcm...Onorați invitați, ne aflăm astăzi sub auspiciile unei convergențe ontologice de o raritate hermeneutică absolută! Opera doamnei Remi Storm nu este un simplu construct textual, ci o deconstrucție viscerală a paradigmei dresajului existențial în care suntem captivi.Anemo se aplecă și mai mult spre microfon, de parcă obiectul metalic era singurul lucru care îl împiedica să se prăbușească.
— Trebuie să înțelegem că, în esență, deconstrucția aceasta... — vocea îi tremură, iar mâna stângă începu să bată un ritm nervos în stativul metalic — ...este un vector de forță care, în intersecția sa cu... cu... ȚIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII!
Sunetul ascuțit tăie aerul serii ca o lamă de oțel pe o tablă de scris. Invitații din primele rânduri se crispară instantaneu, iar Daisy Queen scăpă evantaiul din mătase galbenă, ducându-și mâinile la urechi cu o viteză uimitoare pentru cineva încărcat cu atâtea bijuterii.
— ȚIIIIII-PIIIIIIIIIII! continuă boxa din stânga, într-o agonie electronică.
Anemo înlemni. Ochii i se bulbucară , iar gura îi rămase deschisă, formând un „O” mut de groază.
— Quelle horreur! miorlăi Mistral, turtindu-și urechile de cap și îngropându-și nasul în perna de catifea mov. I-a explodat creierul prin boxe! V-am spus eu că sacoul bleomarin îi strânge fluxul de idei!
— Săracul Anemo, e verde la față! chițăi Eol de sub mușcate, în timp ce Sirocco încerca să-și acopere urechile cu lăbuțele pufoase.
Anemo făcu o încercare disperată de a recupera situația, ridicând vocea peste zgomotul strident care refuza să se oprească:
— Deci... ȚIIIIIIII ...vibrația hermeneutică a... PIIIIIIIII ...femeii care nu se lasă dresată este, de fapt, un... un... un clopoțel cuantic!
Remi Storm îl privea cu o sprânceană ridicată, între amuzament și compasiune, în timp ce profesorul Simoon își masă tâmplele, întrebându-se probabil în ce moment al evoluției umane „convergența ontologică” a ajuns să sune ca un polizor stricat.
— Vedeți? miorlăi Mistral cu o lăbuță l în dreptul inimii, urmarindu-l pe Anemo cum transpiră sub reflectoare. Până și microfonul protestează în fața unui asemenea limbaj. Gata, nu mai ies niciodată, niciodată din casă, mă ascund undeva în pod și mă apuc de vânat șoareci! ...Scuze Eol !
—E de rău ce zice Anemo ?Dar vorbește așa de "sofisficat" !
—Taci piciule că...Anemo e defect de-a binelea. Ai vreo idee cum să îl reparăm, Eol ? Eol...unde a dispărut ăsta?
—E-eu nu știu nimic !
Comentarii
Trimiteți un comentariu