Cronicile din Ether Drive 14

 

Meciul secolului

— Pss, Mistral! Mistral, ar trebui să îl atenționezi cumva pe Anemo!

Eol se străduia din răsputeri să se facă auzit și înțeles de confratele blănos care era ocupat, din nou, cu siesta pe pervazul sufrageriei, în lumina de miere a soarelui care își transmitea doar căldura dincolo de sticlă, nu și dinții specifici vremii irlandeze. Dar Mistral era pur și simplu cufundat adânc în... siestă, la fel cum Anemo se cufundă adesea în febra scrisului și nu auzea nimic. Sirocco, vrând să dea o mână de ajutor, execută un salt nu tocmai reușit, cu intenția de a ateriza alături de Mistral pe pervaz, dar calculele matematice și aproximarea distanțelor, după cum știți, nu sunt punctul forte al piciului, așa că acesta se trezi agățat cu gheruțele de perdeaua trasă într-o parte unde se bălăngăni periculos gata să cadă dar, cu un alt salt, ateriză în "siguranță"... pe colacul negru zis și Mistral cel parizian, care sări ca ars, având drept rezultat aterizarea amândurora pe covor.

— Oh Ciel! Cherches-tu ma mort, petit barbare?

— Ia-iartă-mă Mistral! Eol spune să îi atragem atenția lui Anemo...

— Anemo? Ce-i cu el? Își drese imediat și echilibrul și vocea "le chat noir".

— Aaacum e prea târziu! oftă prelung Eol. Anemo tocmai a ieșit la plimbare în Bermude și în papucii lui de casă Cocker Spaniel.

— Oh, mon Dieu! Tot cartierul va râde de noi! Să nu mai spun că asta cu "Femeile nu se dresează" mișună pe aici...

Ca la un semn, frumos aliniați în spatele stăpânului, toți blănoșii (chiar și Eol ascuns bine în blana neagră a parizianului) ieșiră în fața casei.

 Afară, animație mare: Fleur sărind coarda, Noel cu lesa în mână își scotea "colecționara de sori" la plimbare, iar colecționara lătra nevoie mare, dând bucuroasă din coadă la vederea fetiței.

— Ce mai faci vecine? Cum mai e viața ta? Lucrezi la "Hoțul de"...

— Oh, nu! Bună, Noel! Lucrezi la cu totul altceva... Dar ce zi frumoasă! Cam rece dar, lumina asta de miere e neprețuită.

Din vorbă în vorbă cei doi vecini, însoțiți de Fleur cu totul topită de dragul cățelușei Skye — Skye, care pășea în fața "cortegiului ad hoc" țanțoșă mișcându-și codița, și la urmă în spatele lor Mistral și Sirocco ținându-se aproape ca două umbre neasortate ale lui Anemo — au ajuns la turnichetul de la mijlocul străzii. Turnichetul care desparte Ether Drive de Ether Rise, loc unde se întinde o oază de verdeață numai bună de joacă. Skye, micuță și nerăbdătoare, se strecură prima dincolo, dar Noel, om în toată firea, fu nevoit să ridice mâna în care ținea lesa ca și cum ar fi ridicat o undiță în care se zbătea o captură mare și neastâmpărată; coarda era întinsă la maxim și cățelușa, aflată deja pe partea spațiului verde, alerga... pe loc. Cu greu, râzând de nărăvașa lui prietenă, trecu și Noel de brațele metalice ale turnichetului. Pentru ceilalți era de acum floare la ureche...

Noel desprinse carabiniera lesei cu un declic metalic ce sună ca un foc de pistol la linia de start. „Liber!”, strigă el, și în acea secundă, timpul se comprimă. Brațul lui Noel se balansă într-un arc perfect, proiectând o minge galbenă spre centrul oazei verzi. Sfera spininteca aerul, lăsând în urmă o dâră imaginară de lumină, în timp ce pe „gazon” se declanșa iadul.

— Acum, piciule! Arată-le ce înseamnă un vânt de forța zece! strigă Eol, dar vocea i se pierdu în timp ce era catapultat din blana lui Mistral din cauza unui demaraj brusc. Micul arbitru ateriză spectaculos sub o frunză de pătlagină uriașă, la marginea terenului. Își ajustă „ochelarii” invizibili și rămase acolo, cu inima bătând ca un ceasornic gripat: era oficial Arbitrul de Iarbă.

În centrul arenei, Mistral se trezi brusc interpus între două torpile vii. Din stânga, Skye, un vârtej de blană cafenie și entuziasm pur; din dreapta, Sirocco, o dâră portocalie de mușchi și gheare pregătite.

— Oh, quelle catastrophe! apucă să miorlăie le chat noir, înainte de a executa o piruetă forțată pentru a nu fi călcat în picioare.

Sirocco fu primul. Printr-un salt acrobatic, își înfipse gheruțele în „pradă”. În mintea lui de pirat, urma momentul victoriei: ghemul trebuia să se deșire, să se lungească, să-l lase să se încurce în firele lui magice! Dar stupoare! „Ghemul” galben rămase compact, elastic și obraznic. Mingea îi scăpă printre labe ca un pește alunecos, ricoșând direct în botul umed al lui Skye.

— E a mea! E a mea! părea să spună lătratul scurt și victorios al cățelușei.

Cu o agilitate de necrezut, Skye interceptă mingea din zbor, o fixă între dinți și, fără să se uite înapoi la Sirocco care rămăsese înțepenit, studiind cu o mutră perplexă obiectul care refuza să se destrame, o zbughi spre Noel.

— Punct pentru echipa canină! șopti Eol de sub frunza lui, notând scorul în praful de sub pătlagină. Anemo privea fascinat, cu papucii lui Cocker Spaniel pulsând de emoție pe margine. Meciul abia începuse, iar groaza înfrângerii abia acum începea să-i piște mustățile lui Sirocco.

Meciul fu întrerupt brusc, nu de un fluier, ci de un miros dens de lavandă și crini care invadă spațiul verde. Dinspre Ether Rise, pășind ca pe o pasarelă de modă, apăru Daisy Queen. Era imaginea perfecțiunii durdulii, purtând mănuși de un alb imaculat și adăpostindu-se sub o umbrelă de soare verde crud. În brațe, ca pe un odor de preț, o strângea pe Lady Bell, un Cocker Spaniel maro, atât de coafată și parfumată încât Sirocco strănută de trei ori, pierzând orice urmă de concentrare sportivă. Daisy coborî cățelușa pe iarbă, dar fixă lesa cu o mână de fier înfășurată în dantelă.

Lady Bell înlemni. Nu se uita la minge, nici la Skye. Ochii ei se fixară, cu o dragoste subită și inexplicabilă, pe picioarele lui Anemo. Cu un scâncet, începu să dea din coadă, încercând să „socializeze” cu papucii Cocker Spaniel. Îi adulmeca cu o evlavie aproape religioasă, convinsă probabil că a găsit în sfârșit niște rude care știu să stea cuminți și să nu se murdărească pe lăbuțe. De fapt ai fi jurat că Lady Bell e cea mai dichisită dintre "tripleții" Cocker Spaniel, ceilalți doi ai lui Anemo, deși cuminți, erau total lipsiți de stil și miroseau doar a iarbă.

— Lady Bell, nu astăzi, puiule! interveni vocea de catifea a lui Daisy, trăgând scurt de lesă exact când cățelușa se pregătea să-i dea un pupic umed botului de pluș de la piciorul drept al lui Anemo. Mami tocmai te-a adus de la coafor! Te-ai uitat în oglindă? Ești o scumpă! Nu putem risca să ne umplem de praf de cartier, draga mea!

Lady Bell scoase un suspin care ar fi topit și o inimă de piatră. Privirea ei pendula între papucii lui Anemo — care măcar stăteau liniștiți și păreau să-i înțeleagă suferința — și spectacolul interzis de pe teren, unde Skye, micul morkie „dezlănțuit”, făcea o piruetă de victorie cu mingea galbenă, pe care de data aceasta se decise să o dedice moțatei de Fleur.

— Priviți-o pe fata aia, Noel! strigă Daisy, arătând cu umbrela indecisă spre Skye dar și spre Fleur în același timp.

— Care dintre ele, scumpă doamnă? întrebă Noel super antrenat de spectacolul "meciului".

— Așa ceva este pur și simplu strigător la cer! Iar dumneata, domnule Anemo, cu acești... căței în picioare... faceți un experiment despre dedublarea personalității canine?”

Sirocco, profitând de faptul că Daisy acaparase atenția tuturor, se târî pe burtă spre Lady Bell, vrând să vadă dacă parfumata e vie sau tot un pluș precum celebrii deja papuci ai stăpânului.

— Oh, mon Dieu! mormăi Mistral, „le chat noir”, ridicând o lăbuță noir într-un gest de lehamite. C'est insupportable! Suntem prinși între un meci de ligă inferioară și un salon de cosmetică. Eol, dă un semnal! Fluieră sfârșitul acestei mascarade!

De sub frunza de pătlagină, micul arbitru privea fascinat. În „biblia” lui de arbitru de iarbă nu exista nicio regulă pentru situația în care un jucător e un papuc, altul e un parfum și singurii care joacă pe bune sunt un morkie și un pirat roșcat care își dispută mingea pe viață și pe moarte.

Noel încercă să aplaneze conflictul diplomatic, ridicând mâinile a pace:

— Daisy, dragă, e doar un pic de joacă! Uită-te la ele, comunică atât de frumos!

Dar Daisy nu se lăsa înduplecată. Își strânse poșeta la piept și mai făcu un pas în spate, ferindu-și trena rochiei de entuziasmul lui Skye.

— Comunică prin microbi, Noel! Lady Bell este o aristocrată, nu un terrier de câmp!

Lady Bell, auzind verdictul, își plecă urechile lungi și mătăsoase, privindu-l pe Anemo cu o tristețe infinită. Papucii lui de pluș păreau singurii care îi înțelegeau suferința de a fi „prea curată” pentru o zi atât de frumoasă. Skye aduse mingea și o lăsă demonstrativ fix la vârful pantofului-cățel al lui Anemo, apoi fraterniză scurt cu Bell, dar Daisy nu se lăsă. Își ridică umbrela verde ca pe un scut, trăgând-o pe divă departe de „pericolul” distracției.

Văzând că negocierile au eșuat și că sora ei maro nu e lăsată la joacă, Skye se opri brusc, ca și cum cineva ar fi tăiat curentul acestui motor de energie infinită. Micuța morkie nu mai lătră și nu mai făcu nicio fentă. Se scutură scurt de praf, trimițând un ultim nor de rouă spre mănușile albe ale lui Daisy, și întoarse spatele întregii adunări. Fără nicio ezitare, ea își înșfăcă mingea galbenă și porni cu pași mărunți, dar hotărâți, spre ieșirea din oaza de verdeață dar apoi, ca și cum ar fi devenit o povară prea grea pentru ea, abandonă mingea în iarbă.

— Uite-o, s-a terminat joaca! spuse Noel, zâmbind și strângând lesa în mână. Când ea zice „ajunge”, chiar e gata.

Skye ajunse în fața turnichetului cu brațe metalice de la jumătatea străzii. Se opri acolo și aruncă o singură privire peste umăr spre ceilalți, apoi făcu pașii hotărâți spre turnichet, chemându-l pe Noel după ea. Brațele de metal se rotiră ritmic, scoțând un sunet sec, marcând sfârșitul aventurii.

— C'est fini... mormăi Mistral, dându-se jos de pe peretele de unde supraveghease finalul. Micul soldat s-a retras la cazarmă. Sirocco, ia-ți ghemul ăla care nu se deșiră și hai acasă. Mi s-a terminat răbdarea noir pe ziua de azi.

Era dintr-o dată prea liniște. Lăsând în urmă stăpâna durdulie și pe cățelușa ei parfumată, Noel își urma cățelușa proprie docil, ca și cum rolurile stăpân-animal de casă s-ar fi schimbat între ele, pisoii pâș-pâș erau acum înaintea lui Anemo ca și cum poziția soarelui pe cer ar fi influențat și poziția "umbrelor", iar Fleur încheia alaiul târând coarda cu care nu demult sărise după ea, ca pe o trenă.

— Hei, gașcă! Se auzi din spate. Dată viitoare să mă luați și pe mine la joacă!

Remi Storm, arătând ca o adolescentă în ținuta ei sport, le făcea semne să o aștepte.