Cronicile din Ether Drive 12

 Inspirație la cornet 


După plecarea Aurei Casa Vânturilor strălucea de curățenie . Ordinea era instaurată peste tot,  fiecare tacâm, farfurie,pix, hârtie, carte, ochelari de citit, papuci de casă sau de stradă, ochelari de citit, bibelou și din nou ochelari de citit. .Ce să ne mai lungim , fiecare lucrușor avea acum locul lui într-o casă a vânturilor care nu își mai merita numele. Era mai degrabă imaginea unei case pregătite pentru expoziție sau pentru vizionare in vederea închirierii. 

Cu laptop-ul așezat pe o măsuță rotundă, perfect lustruită, în bucătărie Anemo era stingher, stângaci și parcă încorsetat într-o rochie de bal din secolul 19 . Ar fi scris, s-ar fi plimbat de la un capăt la celalalt al parterului casei sale, s-ar fi așezat comod pe canapea într-o poziție doar pentru el firească dar nimic nu îi era familiar ,casa nu mai era casa lui și povestea nu vine într-o scafârlie speriată de ordine. Motanii,  la fel de stingheri în blănițele lor lucioase, erau aliniați ca niște străjeri de pluș lângă ușa  dinspre curtea din spate mascând prezența șoricelului Eol, lipit aproape ca un abțibild de plinta albă ca laptele.Peste toată acea ordine și acea curățenie cu totul și cu totul nefirești pentru eroii noștri cuvântători și necuvântători se așezase parcă o cupolă de liniște întreruptă doar de zgomotul sacadat oarecum voalat al pendulului din holul cel mare de la întrarea casei.

"Nu am crezut ca mi-ar putea lipsi vreodată moțata de Fleur " cugeta doar în gând Mistral. "Până și eu o ființă fină și manierată simt că mă aflu în alt film. Cum să meditez, să dorm sau să îmi fac siesta într-o liniște atât de suspectă? Cu toate modificările astea , Anemo e capabil să se întoarcă iar la hoțul de umbre sau cine știe ce alte bazaconii sterile și lipsite de savoare !"

" Oa-oare suntem pedepsiți? Nimeni nu mișcă,  nimeni nu zice nimic. Da 'uite ce frumos mi se oglindește blănița în luciul gresiei. Sunt chiar chipeș...nu chiar ca Mistral care e super-duper elegant și "clasat," dar  sunt frumușel " cugeta la rândul lui, de voie de nevoie Sirocco. 

"Un bob de cafea ar fi numai bun acum dar, cum să îl fur cu toată liniștea asta ? Și  ochelarii? ar fi putut să lase măcar o pereche doamna Aura-Durga-Imblânzitoarea de Haos...Tind să cred că avea dreptate roșcatul...Anemo e defect ! Imediat sună Arbaletă și cere material dar ăsta nu a mai tastat nici măcar o literă...Nici măcar o literă  iar eu nu am apucat să văd la ce lucrează...dacă aleargă iar după umbre și cai verzi pe pereți...îl părăsesc. Cu toată părerea de rău,  plec la Noel, sau la Remi Storm "gândea și Eol integrându-se în liniștea casei când ușa se deschise brusc , parcă deschisă de o pală de vânt și având în mâinile împreunate trei cornete mari cu înghețată asortată, năvăli înăuntrul bucătăriei, Fleur. 

Fata asta aducea soarele și toată primăvara cu ea .

— Domnule Anemo ! Am adus inspirație la cornet ! Pentru noi și pentru blănoși,  cele mai delicioase arome și,  și sirop de cioco...

Gresia ca o oglindă lustruită perfect nu era cea mai potrivită pentru balerinii fetiței care alunecă lung, își pierdu echilibrul ,ridicând mâinile cu cele trei cornete de înghețată deasupra capului într-o încercare de salvare disperată. Dar brațele se pare că aveau propria logică salvatoare și când trunchiul părea că se înclină spre spate se despartiră fâlfâind ca niște aripi, proiectând înghețată colorată și imbietoare pe tot "patinoarul" de gresie . Speriați de tot baletul acela alambicat, pisoii săriră precum niște veritabili saltimbanci de circ pe măsuță demolând tot teancul de hârtii frumos ordonate de doamna Aura și paharul cu pixuri,creioane și carioci. Doar laptop-ul cu abțibild in formă de inimă fu salvat în ultima secundă de Anemo cae de data aceasta avusese un reflex de prindere extraordinar. Eol rămase locului nu din motive de sânge rece și prezență de spirit ci fiindcă pur și simplu împietrise de surpriză și spaimă...nici măcar nu mai conta că rămâne descoperit ochiului lui Anemo.

—Cre-cred că ma revenim la normal ! Spuse cu o jumătate de gură, parcă nevenindu-i să creadă scriitorul .

Fleur râzând cu gura până la urechi, era acum pe jos, acoperită parțial de înghețată. Mistral (uitând cu totul că e un parizian blazat) alături de Sirocco erau ocupați să curețe gresia dar și mâinile și picioarele dezgolit ale fetei, de năpasta lipicioasă, rece...divină. 

—Mie îmi place asta de fistic ...și vanilie ! spuse Sirocco 

—Asta de ciocolată e cu adevărat divină,  mon petit ! adăugă Mistral "muncind" de zor să restabilească curățenia lăsată de doamna mama lui Anemo. 

—Ai dreptate, e divină! încuviință Eol uitând total că trebuie să fie invizibil ochilor de adulți. 

Având pe degetul arătător combinația perfectă de înghețată și sirop ciocolată, lingànd fără cea mai mică urmă de bune maniere doza rece  și dulce de inspirație, Anemo se prefăcu că nu vede micuțul rozător infiltrat între blănoșii lui oficiali. " Casa Vânturilor nu are voie  să fie doar un stop cadru lipsit de personalitate. Vânturile vântură nu pozează pentru reviste la modă ! " 

*

Cu inima revenit la locul și in ritmul ei, după festival inedit, Anemo își spăla meticulos mâinile pregatindu-se de reluarea scrisului când telefonul lui, cu vocea lui Banderas anunța o nouă intervenție a celui responsabil cu "împământarea ", Arcibald Peter Stone.

— Poți să răspunzi tu, moțato! Am încredere că știi să scapi de el cât ai zice pește! 

Luându-şi din nou rolul de bābuță cuminte, Fleur răspunse ca o adevărată profesionistă:

— Alo, domnu' Arba...Arcibald ? Anemo e cuprins de febra scrisului, nu aude si și nu vede nimic împrejur...da ! Da, cum să uite ? Dânsul are încredere în mine . Surpriză? Mâine dimineață! ...O seară bună și dumneavoastră,  domnule !















Comentarii