Cronicile Ether Drive 4

  Anemo părăsi centrul comercial Littlepace aproape în fugă. Afară, cerul era de culoarea plumbului și începuse să picure mărunt, o ploaie rece care îi pișca obrajii. Drumul spre casă, de obicei o plimbare de zece minute, părea acum un maraton de supraviețuire. Se uita speriat în stânga și în dreapta; nu se temea de puținii trecători, ci de o posibilă întâlnire cu MAMA, despre care farmacista îi spusese că e „prin zonă”.

Problema cea mare era la picioare. Într-unul avea un pantof sport alb, iar în celălalt... pantoful-cățel de pluș, maro, ud și cu o limbă roz care atârna obraznic. Anemo mergea fandat pe marginea trotuarului, încercând să mascheze „bestia” printre lalelele și narcisele galbene care mărgineau drumul. La fiecare pas, plușul îmbibat cu apă scotea un sunet scârbos: „Fleosc!” Deodată, de niciunde, apăru EA. Daisy Queen. Durdulie, elegantă și extrem de agitată, Daisy bloca trotuarul sub o umbrelă uriașă. Într-o mână ținea o singură mănușă galbenă, cu care gesticula haotic, iar în cealaltă ținea lesa unui Cocker Spaniel maro, extrem de pufos, care semăna izbitor cu papucul lui Anemo și desigur,mânerul umbrele supradimensionate.

— „Domnule Anemo! Politețea dumneavoastră ar trebui să mă oprească!” strigă ea, fluturând mănușa galbenă pe sub nasul lui. „E un jaf! Mi-a rămas o singură mănușă  dintr-un set întreg,  vă dați seama ? Și de parcă nu ar fi deajuns,  mi-a dispărut nasturele cu monogramă, cadoul de la bietul Mr. Queen! Diseară am clubul de lectură, dezbatem 'Femeile nu se dresează'... cum să apar așa? Incompletă!”Cățelușa lui Daisy, parfumată și curată, înlemni în fața piciorului lui Anemo. Îl studia pe „geamănul” ei de cârpă, care stătea rece și neobraăat, cu limba scoasă în noroi.

— „Anemo, puiule... ce ai , aveți dumneavoastră la picior?” întrebă ea, coborând umbrela periculos de jos.Anemo transpiră instantaneu.

— „E... e un experiment literar, distinsă doamnă Queen! Scriu despre cum ar scăpa un personaj urmărit de un câine fioros prin mlaștini. Testez greutatea fricii! Și, apropo de eleganța dumneavoastră... s-ar putea ca Mistral, motanul meu aristocrat, să fi găsit deja nasturele în iarbă. Vă voi trece numele în carte, ca muză!”Daisy, măgulită de ideea de a deveni personaj, îi dădu drumul. 

Anemo o zbughi spre casă, lăsând în urmă o dâră de urme ude și un sunet ritmic: „Fleosc! Fleosc!”. Se grăbea grozav, convins că a auzit vocea mamei după colț. Ochelarii îi erau plini de stropi, ca un parbriz fără ștergătoare.Ajuns acasă, trânti ușa în urma lui și răsuflă ușurat în holul întunecat. Dar liniștea nu dură.Cioc- cioc ! Cineva bătea discret, dar ferm, cu un inel de aur în inelul de bronz în formă de leu de pe ușă. Era Daisy, care nu mai avusese răbdare.Anemo se repezi spre sufragerie, convins că nasturele e pe masa de scris. Dar masa era goală! Din colț, Pendulul cel sobru și negru scotea un sunet bizar. Era gripat. Parcă își dregea vocea, reverberând metalic: Hârș-clonc... hârș-clonc...

— „Intru, domnule Anemo!” strigă Daisy, năvălind în hol. „Ce sunet bizar scoate ceasul dumneavoastră! Parcă a înghițit argintărie!”Ea se opri în fața pendulului. În „burtica timpului”, în spatele geamului, nasturele D.Q. strălucea, blocând mecanismul. Anemo trase de ușița înțepenită și, cu un ultim „hârș”, ceasul scuipă nasturele pe parchet.Daisy se aplecă fericită, dar în acea clipă, un plic mov îi alunecă din buzunar. Sirocco, curentul poznaș din casă, îl înhăță imediat, purtându-l spre tavan. Însă Mistral, motanul negru, țâșni de pe dulap, prinse plicul din zbor și îl depuse elegant la picioarele doamnei.

— „Sunteți geniali!” exclamă Daisy, ieșind victorioasă cu nasturele și plicul în mână.Anemo se prăbuși pe podea, cu pantoful-cățel ud leoarcă. Dar, după nici zece secunde...Cioc-cioc-cioc!

— „Anemo! Deschideți! Plicul! L-am pierdut din nou pe trepte! Spuneți-mi că Mistral e pe fază!”

De partea cealaltă a ușii Anemo citea conținutul plicului misterios al cărui sigiliu fusese compromis definitiv de niște gheruțe, nu știm sigur ale cui,plicul și scrisoarea erau de fapt unul și același lucru,o împaturire de secol nouăsprezece într-un stil retro elegant: 

" Mult stimată Remi Storm , ne face o deosebită plăcere să vă invităm să luați parte la întrunirea clubului nostru de lectură care va avea loc miercurea viitoare...."

Incredibilă această doamnă,  deci nu îmi vine să cred ! Bombanea Anemo fără să audă bătăile insistente în  ușă.  Deci așa , autoarea asta atat de popularā în ultimul timp..."Femeile nu se dresează " în sus, "Femeile nu se dresează " în jos e invitata lor ! Dar eu ce am ? Nu sunt și eu un , un , scriitor,  autor, respectabil ? 

- Anemo, deschideți vă spun ! 

Auzind în cele din urmă disperarea distinsei doamne dublată de lătratul cățelușei dumneaei , Anemo Gale deschise ușa și cu un gest scurt, sec , aproape robotic îi înmână scrisoarea șifonată închizând imediat la loc fără alt gest sau cuvânt. 

Dar liniștea nu dură mult nici de data aceasta, pisoii alături de Eol nici nu apucaseră să își reia rutina alături de aiuritul lor stăpân că alte bătăi insistente însoțite de vocea doamnei Gale. 

- Anemo ! Știu că  ești acasă,  trebuie neapărat să-ți vorbesc! Anemo , pentru numele lui Dumnezeu,  nu-ți ține mama la ușă pe vremea asta oribilă!

- A venit iar doamna mama, ascunde-te Eol ! șopti Sirocco.   

Doamna mama scriitorului pătrunde în casă cuprinzând cu privirile tot, dintr-o data , ca o variantă feminină   a lui Argus .

-Cu ce grozavie ești încălțat dragul meu ? Văd că  trebuie numaidecât să trimit pe cineva,sau mai bine zis o echipă întreagă,  să organizeze tot haosul ăsta! Ai auzit și tu despre domnișoara Remi? 

Domna Gale vorbea despre tot și de toate într-o invălmășeală manierată care, doar în capul ei avea sens. 

-O vom invita la clubul nostru ...

-Mamă,  te rog, am o teribilă durere de cap, cred că mă paşte o răceală !

Locatarii blănoși ai casei vânturilor păreau niște jucării de pluș abandonate ,undeva adânc în inimimioarele lor de "necuvântătoare " simțeau și ei că ziua aceasta era prea mult pentru Anemo.