Cronicile din Ether Drive 5

CAPITOLUL 5: Soarele de rezervă

La Casa Vânturilor, soarele ieșise în sfârșit dintre nori cu o aroganță veselă, după o noapte lungă și ploioasă care lăsase în urmă o epuizare fizică și mentală greu de scuturat. Evapora setos stropii de pe pervazul ferestrelor și de pe sticla mesei cu schelet de fier forjat, în timp ce Anemo, cu picioarele desculțe pe iarba încă umedă de pe Ether Drive, își întindea gâtul amorțit. Asculta cum vertebrele îi trosneau discret pe ritmul unei melodii de fado care se revărsa prin ușa întredeschisă a casei de la numărul 49.

Lângă el, o cafea cu un praf de sare roz, scorțișoară și un guler dens de frișcă promitea să resusciteze spiritul. Blănoșii ocupaseră deja punctele strategice: Eol supraveghea totul discret din stratul de narcise galbene și lalele, Mistral era tolănit la soare pe balansoar, iar Sirocco pândea cu o concentrare absurdă o libelulă ce zburătăcea printre flori.

Părea o pauză de relaxare binemeritată când, pe gardul dinspre casa cu numărul 47 apăru agățată ca un liliac o fetiță cu codițe castanii, oarecum dezordonate în urma zbenguielii. Ea văzu mai întâi ghemotocul portocaliu din iarbă și încercă imediat să-i atragă atenția:

— Psss, hei, Ginger! Ginger!

Sirocco nu schiță niciun gest, nefiind obișuit cu acest nume de împrumut. În schimb, Anemo deschise ochii și o privi mirat: „De unde o mai fi apărut și moțata asta mică?”.

— Bună dimi... bună ziua? Eu sunt Fleur, vecina ta, ăă... dumneavoastră. Ne-am mutat acum trei zile la numărul 47.

— Serios? întrebă Anemo, intrând imediat în joc.

— Daa, dar nu prea îmi place cartierul ăsta până acum. Voi n-aveți copii?

Mistral deschise un ochi și ciuli o singură ureche, evaluând noua apariție: „Serios?”, părea el să-l îngâne pe scriitor. „De ce crede ființa asta atât de lipsită de stil că am avea nevoie de mai mulți copii în cartierul nostru pașnic?”

Anemo se apropie de gardul pe care fetița era cocoțată, amuzat de mirarea ei în fața „norului” lui de cafea. O ridică peste gard pe noua vecină, depunând-o pe leagănul lui Mistral. Fleur se ridică imediat în picioare pe șezutul leagănului, își luă avânt cu putere apoi, într-un moment de extaz, părea că zboară spre cerul de primăvară.

— Știi, mama mi-a găsit numele într-o saga... Dumneavoastră.... dumneata știi ce e aceea o saga? Dar pe dumneata cum te cheamă? Și pe blănoși?

Mistral de voie, de nevoie părăsise leagănul și se refugiase la umbră, bombănind mica furtună de fată care se abătuse asupra liniștii lui. "Fetița asta e mai rea decât Remi Storm... aia cu cartea ei cu tot. Ba mai mult, e dovada vie că nu doar femeile ci nici fetițele cu genunchii juliți nu se dresează!"

În tot iureșul acela, o bătaie grea de aripi se auzi la gardul dinspre numărul 51. Era o zburătăcire din care nu se înțelegea mai nimic. Fleur sări imediat precum un cascador.

— Nuuu!

Un uliu înșfăcase un porumbel aproape la fel de mare ca el. Îl apucase de sub aripa stângă și se căznea să se ridice.

— Nuuu! strigă lung Fleur aducând instinctiv furtunul de grădină și slobozind un jet puternic de apă. Uliul surprins scăpă prada din gheare.

— Am spus nu! strigă din nou fetița și de data aceasta cu un nou jet puternic, alungă definitiv uliul. Porumbelul se refugie imediat în spațiul foarte îngust dintre șopronul lui Anemo și gardul din panouri de lemn.

Anemo se apropie de scenă și strigă peste gard la vecinul crescător de porumbei:

— Noel! Hei, Noel! Hai să vezi grozăvie... Noel!

Noel, vecinul de la 51, jovial și desculț, își arătă fața în cele din urmă. Era o mică luptă acolo, un mârâit fără identitate nu se lăsa dus de pe unul din papucii lui de casă.

— Repede nenea Noel! luă inițiativa Fleur. Ceva rău a vrut să fure porumbelul!

Porumbelul era refugiat în spațiul îngust dintre gard și cele două șoproane de lemn de la numerele 49 și 51. Anemo și Noel încercau să scoată panouri din gard, dar spațiul era mult prea îngust pentru un adult. Noel privi spre moțata salvatoare:

— Tu ești singura noastră salvare micuțo! Numai tu încapi acolo.

Îndrumată de vocea lui Noel, Fleur pătrunse în spațiul umed și îngust.

— Îl am, Noel! E aici! strigă vocea înfundată a lui Fleur din tunelul de lemn.

Dar, înainte de a ieși, fetița înlemni. În lumina firavă desluși ceva ce Noel sau Anemo n-ar fi putut vedea niciodată. Acolo, pe un pat de rumeguș, strălucea Comoara Galbenă: câteva mănuși galbene, ochelarii ei de soare cu ramăgalbenă, broșa ei în formă de floarea soarelui, o solniță galbenă de plastic, o minge de tenis, o pipă de culoarea chihlimbarului și alte câteva obiecte galbene furate cine știe când.

— N-o să vă vină să credeți ce am mai găsit, zise fetița mai mult pentru ea, strecurând cu atenție broșa în buzunar. Noel luă imediat pacientul din mâna fetiței.

— Va fi bine moțato! Fiica mea e medic veterinar, ea va ști exact ce să facă.

După plecarea lui Noel, Fleur scoase din buzunar broșa floarea-soarelui.

— Ia priviți ce am eu aici! Cred că am nevoie de câteva drumuri... cineva, poate un spiriduș, a vrut să își construiască un soare. E atâta ploaie pe aici, chiar ar fi nevoie de un soare de rezervă.

Fetița intra și ieșea aducând câte ceva galben din spațiul năpădit de pânze de păianjen și iederă rebelă. Mistral mustăcea nemulțumit către Eol:

— Fleur asta îmi dă o durere teribilă de cap, de parcă nu erau de ajuns Daisy Queen, doamna mamă și Remi Storm. Femeile astea invadează tot cu ordinea și dezordinea lor!

— E interesantă și isteață micuța! replică șoricelul, absorbit de farmecul fetiței.

Sirocco, numit acum "cel ginger", se apropia parcă atras de magnet către locul în care se desfășura tot acel dute-vino.

— Misterul mănușilor galbene se adâncește oare sau își găsește rezolvarea chiar aici? cugeta Anemo când prin deschizătura dintre curți năvăli un ghemotoc de blană lătrător.

— Skye, nu! Stai cuminte! se auzi în urmă, dar micuța morkie apucă o mănușă și o certa fără oprire pe Fleur.

— E cățelușa noastră primită cadou de ziua soției, se scuză Noel. E o morkie, mai mare gălăgia decât statura.

— Domnule Noel, Skye a vrut să construiască un soare de rezervă! Nu o certați!

Anemo scoase carnețelul și notă:

"Astăzi, universul mi-a trimis o lecție de supraviețuire prin intermediul unei moțate de șapte ani. În timp ce eu filozofam despre înfrângeri literare și cafea sărată, Fleur a scos furtunul și a declarat război uliului.

Lecția nr. 1: Uneori, ca să salvezi ceva, trebuie să te murdărești pe mâini în spații înguste, unde adulții nu încap din cauza propriului orgoliu.

Lecția nr. 2: Remi Storm scrie că femeile nu se dresează, dar Fleur demonstrează că ele, pur și simplu, stăpânesc furtuna.

Mă uit la Fleur cum își strânge la piept broșa floarea-soarelui, marea ei comoară regăsită în bârlogul lui Skye. Există o puritate în bucuria ei care mă face să mă simt ridicol cu manuscrisul meu mototolit sub braț. Ea și-a recuperat „soarele” pierdut la mutare dintr-un tunel plin de pânze de păianjen.

Dacă un cățel a putut construi un soare de rezervă din mănuși și vechituri galbene sub șopronul meu, poate că și eu pot reconstrui ceva din resturile scrisorii. Unele lucruri nu sunt pierdute definitiv, sunt doar depozitate în locuri unde ne este prea lene sau prea teamă să ne târâm pe burtă."

Anemo închise carnețelul, în timp ce lătratul lui Skye și râsul lui Fleur transforma grădina într-un loc de joacă veritabil.

Ești mulțumită acum de varianta restaurată? Toate gândurile lui Mistral și pasajul despre broșă sunt la locul lor!