CAPITOLUL 7 – ARHITECTURA INVIZIBILULUI
Luni dimineața, Casa Vânturilor nu mai mirosea a melancolie și cafea sărată, ci a hărți desfășurate și planuri tactice. Anemo stătea la masa din grădină cu laptopul deschis, simțindu-se ca un alchimist care încearcă să transforme plumbul eșecului de duminică în aurul unei noi mitologii.
Lângă el, pe un scaun înalt, Fleur își luase rolul în serios. Purta o cordeluță cu urechi de pisică și o privire de o exigență care l-ar fi făcut pe editorul Marcel să tremure.
— Deci, nenea Anemo, ascultă la mine, zise ea, sprijinindu-și bărbia în palme. Dacă vântul tău e doar aer care plânge printre frunze, copiii o să se plictisească. Vântul e ca un motor care pornește orașul. Dacă se oprește, toți înlemnesc ca statuile.
Anemo o privi lung. „Motorul orașului”. Începu să tasteze, dar nu un desen animat infantil, ci o „Odisee a Invizibilului”. Protagonistul lui, un alter-ego al lui Mistral, devenea un „Ether Driver” – un navigator prin curenții de gânduri și emoții care plutesc deasupra caselor.
— Și Mistral? întrebă el. Îl lăsăm să fie doar un filosof?
— Nuuu! Mistral e un fel de detectiv care vede firele invizibile care leagă oamenii. Iar Skye... Skye e cel care latră în culori. Când e pericol, lătratul e roșu. Când găsește ceva drag, e galben, ca soarele nostru de sub șopron. Înțelegi? Oamenii au nevoie de un loc unde să-și ascundă comorile când vine furtuna.
Anemo simți un fior. Această colaborare neobișnuită îi dădea o forță pe care manuscrisul lui anterior, cel „mort de plictiseală”, nu o avusese niciodată. Conflictul nu era despre monștri, ci despre echilibru. Uliul nu era un ticălos de carton, ci întruchiparea ordinii reci, a disciplinei care vrea să „dreseze” tot ce e sălbatic și liber – o aluzie fină, dar tăioasă, la bestsellerul lui Remi Storm.
Deasupra paginii de gardă, Anemo scrise cu litere mari: CRONICILE DE PE ETHER DRIVE.
— Îți place, Fleur? „Cronicile de pe Ether Drive”. Sună ca ceva ce merită salvat.
— Sună ca și cum am fi noi, dar cu super-puteri, zise fetița, mângâindu-l pe Skye care adormise pe piciorul ei. Dar nenea Anemo... în povestea asta, uliul are ochii verzi? Ca rochia doamnei de ieri?
Anemo zâmbi cu o ironie amară. Subconștientul îi jucase o festă delicioasă.
— Poate, Fleur. Poate că uliul are exact acea nuanță de smarald care nu se lasă dresată, dar care vrea să stăpânească tot cerul.
Apasă butonul de trimitere către Marcel. Mesajul plecă cu o greutate nouă. Răspunsul veni sub forma unui singur cuvânt scris cu majuscule: „MAGNIFIC. AI DAT LOVITURA. PREGĂTEȘTE-TE PENTRU MIERCURI.”
— Gata pe azi, partenero? întrebă el, închizând laptopul.
— Gata. Dar miercuri, la televiziune, să porți cămașa aia care nu se șifonează. Oamenii importanți trebuie să pară că nu transpiră niciodată de frică.
Pune-l la păstrare, „sculptează-l” cum știi tu mai bine și, când ești gata, dă-mi un semn. Sunt curios: vrei ca în Capitolul 8 să vedem cum se pregătește Anemo pentru „Miercurea Mare” sau preferi să introducem o reacție neașteptată din partea lui Remi înainte de filmare?
Răspunsurile de la AI pot include greșeli. Află mai multe
Comentarii
Trimiteți un comentariu