Tocmai când Anemo Gale voia să-și folosească lingura proaspăt recuperată pentru a amesteca în ceaiul de anghinare, se auzi un sunet neașteptat.
Bang! Bang!
Cineva bătea cu putere cu inelul de bronz în formă de leu de pe ușa de la numărul 49, pe Ether Drive.
Mistral tresări pe pervaz, ciulindu-și urechile negre.
— Ce vizită neprotocolară! miorlăi el, strâmbând din nas de parcă ar fi mirosit ceva vechi.
Sirocco sări ca o minge portocalie spre fereastră, dărâmând un teanc de plicuri pe drum.
— Ne-pro-to? E o pasăre mare? Are pene? întrebă el, încercând să vadă peste marginea geamului.
Eol, care privea totul prin lentila sa magică din spatele unei căni, se grăbi să explice:
— Nu, Sirocco. Neprotocolar înseamnă ceva care nu respectă regulile de politețe. Adică cineva care vine fără să dea un semn înainte. Ca atunci când tu sari pe burta lui Anemo în timp ce el doarme.
Anemo Gale, zăpăcit ca de obicei, se împiedică de proprii papuci în hol.
— O fi curierul cu noile mele caiete! Sau poate un detectiv adevărat care a auzit de noul meu capitol! strigă el plin de entuziasm.
Sirocco încremeni lângă ușă, uitându-se la Eol cu ochi rotunzi:
— En-tu-zi-as-m? E ceva ce se ia? O să mă îmbolnăvesc?
Eol zâmbi sub mustățile sale subțiri:
— Entuziasm, micuțule, înseamnă o bucurie foarte mare și multă energie pentru ceva ce urmează să faci. E ca atunci când Anemo deschide punga cu bobițele tale preferate.
Persoana de la ușă nu era un detectiv, ci cineva mult mai de temut pentru dezordinea lui Anemo: mama lui, Doamna Aura Gale. Ea intră în hol cu un zâmbet blând, dar cu o privire care scana imediat fiecare fir de praf.
— Oh, Anemo, dragul meu! exclamă ea, punându-și mănușile pe masa din hol exact peste o pată de cerneală. Sper că ai făcut curățenie și că nu ai lăsat niciun... rozător să se apropie de manuscrisele tale. Știi bine că am o fobie îngrozitoare!
Sirocco, ascuns după piciorul mesei, încremeni.
— Fo-bi-e? miorlăi el spre Eol. E ceva ce se mănâncă cu lingura de lemn?
Eol îi șopti:
— Nu, Sirocco. O fobie este o frică foarte, foarte mare. Doamna se teme de șoareci... adică de mine!
Doamna Aura se așeză pe marginea fotoliului de pluș, dar mintea ei era deja în zece locuri deodată.
— Anemo, dragul meu, praful de pe enciclopedii este o calamitate! Trebuie să folosești cârpă de bumbac. Apropo, ai văzut că vecina de la numărul 12 și-a vopsit gardul în roz bombon? Oribil! Și că tot vorbim de ciudățenii, ai auzit ce se întâmplă în cartier? Doamnei de la numărul 50 i-a dispărut solnița galbenă direct de pe masa din grădină! Iar bietul Noel e foc și pară, zice că nu-și mai găsește pipa de chihlimbar pe care o lăsase la aerisit pe pervaz. Până și mie mi-au dispărut mănușile galbene de grădinărit! Cineva fură tot ce strălucește, e o absurditate!
Anemo Gale clătina din cap, încercând să prindă măcar un fir din ghemul de idei al mamei sale.
— O fi un hoț de culori, mamă, mormăi el punând zahăr în ceai fără să se oprească.
— Și apropo, continuă Doamna Gale, fata doctorului, o partidă admirabilă, poartă mereu bleu-ciel. Ar trebui să o inviți la un ceai, deși la cum arată bucătăria ta, s-ar putea să creadă că găzduiești o expoziție de arheologie... Oh, și nu uita să uzi mușcatele!
Sirocco se uita la Eol cu ochii cât cepele:
— Eol... ce e aia ca-la-mi-ta-te? Și ce e aia par-ti-dă?
Eol îi șopti:
— O calamitate, Sirocco, este o mare nenorocire. Iar o partidă admirabilă înseamnă o persoană potrivită cu care cineva s-ar putea căsători. Cineva care să-l ajute pe Anemo să nu mai pună sare în cafea.
Mistral se răsfăța sub mângâierile Doamnei Aura, torcând cu o nonșalanță studiată.
— Miau... spuse el, privindu-l pe Anemo cu milă, de parcă ar fi confirmat că fiul doamnei este un caz pierdut.
Eol explică: — Nonșalanță înseamnă să te porți cu o nepăsare elegantă, de parcă nimic nu te-ar putea tulbura.
Doamna Aura Gale se ridică brusc, scoțându-și ochelarii cu ramă aurie.
— Anemo, dragul meu, aceste volume sunt o oroare! Praful acesta este o impuritate care îmi atacă plămânii! Și apropo, ai auzit că nepoata farmacistului s-a logodit? O fată atât de metodică, aranjează până și condimentele în ordine alfabetică!
Eol tremura: — O oroare, Sirocco, este ceva îngrozitor. Iar a fi metodic înseamnă să faci lucrurile cu multă grijă, exact așa cum doamna mamă șterge acum raftul meu... Oh, nu! Se apropie de lentilă!
Mistral interveni rapid, sărind în calea doamnei.
— O, Mistral, ești un mic narcisist! exclamă Doamna Aura, oprindu-se cu cârpa la câțiva centimetri de Eol. Vrei toată atenția mea, nu-i așa?
Eol explică: — Un narcisist este cineva care crede că este cel mai frumos din lume. Ea crede că Mistral o iubește, dar el doar se preface ca să ne salveze pe noi.
Anemo Gale scăpă lingura de lemn în ceai.
— Hoțul de obiecte galbene? strigă el. Solnița, pipa, mănușile... Dar asta e exact ce aveam nevoie!
Fără să mai scoată un cuvânt, Anemo se repezi la mașina de scris. Tac-tac-tac-clanc!
— Anemo? Dragul meu, dar tocmai îți povesteam despre nepoata farmacistului și despre cum se curăță petele de rugină de pe clanță! strigă Aura Gale, ridicând o sprânceană.
Dar fiul ei nu o mai auzea. Era într-o stare de izolare totală.
— Eol... unde a plecat Anemo? întrebă Sirocco speriat.
— Nu, Sirocco. Anemo este într-o stare de izolare. S-a separat de tot, ca și cum ar fi singur pe o insulă. A uitat complet că mai avem nevoie de cină.
Mistral, jignit, se așeză cu spatele, cu o indiferenţă demnă de un prinț.
— Ei bine, eu nu pot să lupt cu toate personajele tale imaginare! spuse Aura Gale. O să las aici pachetul cu plăcinte, deși probabil o să le mănânce furnicile. Ignoră-mă complet! Ce ingratitudine!
În cele din urmă, Aura ieși din casă cu un aer imperial. În sufragerie, rămase doar ticăitul pendulului. Tic-tac, tic-tac.
— Eol... de ce face așa? E un deget de aur care ne spune „nu-nu-nu”?
— Nu, Sirocco. Pendulul măsoară timpul. Iar acele ne spun că Anemo este mult prea absent ca să observe bobițele tale. A fi absent înseamnă că trupul tău este aici, dar mintea e plecată pe strada din poveste.
Mistral bătuse cu coada în calorifer:
— Inacceptabil! Un cavaler ca mine nu poate aștepta după un scriitor care suferă de o amnezie temporară!
Sirocco se uită la plăcintele lăsate de Doamna Aura.
— Eol... dacă el e ab-sent, înseamnă că plăcintele sunt ale nimănui? Putem să le investigăm puțin? Putem?
Comentarii
Trimiteți un comentariu