O vizită furtunoasă
Tocmai când Anemo Gale voia să-și folosească lingura proaspăt recuperată pentru a amesteca în ceaiul de anghinare, se auzi un sunet neașteptat. Bang! Bang! Cineva bătea cu putere cu inelul de bronz în formă de leu de pe ușa maro.
Mistral tresări pe pervaz, ciulindu-și urechile negre. — Ce vizită neprotocolară! miorlăi el, strâmbând din nas de parcă ar fi mirosit ceva vechi. Sirocco sări ca o minge portocalie spre fereastră, dărâmând un teanc de plicuri pe drum. — Ne-pro-to? E o pasăre mare? Are pene? întrebă el, încercând să vadă peste marginea geamului. Eol, care privea totul prin lentila sa magică din spatele unei căni, se grăbi să explice: — Nu, Sirocco. Neprotocolar înseamnă ceva care nu respectă regulile de politețe. Adică cineva care bate la ușă prea tare sau vine fără să dea un semn înainte. Ca atunci când tu sari pe burta lui Anemo în timp ce el doarme. Anemo Gale, zăpăcit ca de obicei, se împiedică de proprii papuci în hol. — O fi curierul cu noile mele caiete! Sau poate un detectiv adevărat care a auzit de noul meu capitol! strigă el plin de entuziasm. Sirocco încremeni lângă ușă, uitându-se la Eol cu ochi rotunzi: — En-tu-zi-as-m? E ceva ce se ia? O să mă îmbolnăvesc? Eol zâmbi sub mustățile sale subțiri: — Entuziasm, micuțule, înseamnă o bucurie foarte mare și multă energie pentru ceva ce urmează să faci. E ca atunci când Anemo deschide punga cu bobițele tale preferate și tu începi să alergi prin toată casa de fericire. Mistral pufni, aranjându-și blana cu o mișcare plină de fițe: — Eu aș spune că este doar un exces de gălăgie. Sper că persoana de la ușă are măcar pantofii curaji, altfel nu-i dau voie să intre pe covorul meu
Persoana de la ușă nu era un detectiv, ci cineva mult mai de temut pentru dezordinea lui Anemo Gale: mama lui, Doamna Gale. Ea intră în hol cu un zâmbet blând, dar cu o privire care scana imediat fiecare fir de praf de pe bibliotecă. — Oh, Anemo, dragul meu! exclamă ea, punându-și mănușile pe masa din hol (exact peste o pată de cerneală). Sper că ai făcut curățenie și că nu ai lăsat niciun... rozător să se apropie de manuscrisele tale. Știi bine că am o fobie îngrozitoare! Sirocco, ascuns după piciorul mesei, încremeni. — Fo-bi-e? miorlăi el spre Eol, care se făcuse mic-mic în spatele unui borcan. E ceva ce se mănâncă cu lingura de lemn? Eol, cu inima bătând ca un mic ceasornic, îi șopti de la adăpostul umbrei: — Nu, Sirocco. O fobie este o frică foarte, foarte mare de ceva anume. Doamna se teme de șoareci... adică de mine! Dacă mă vede, o să strige atât de tare încât o să se audă în tot cartierul.
Doamna Gale se așeză pe marginea fotoliului de pluș, dar mintea ei era deja în grădină, la coaforul din Littlepace și în vitrina cofetăriei, toate în același timp.
— Anemo, dragul meu, praful de pe enciclopedii este o calamitate! Trebuie să folosești cârpă de bumbac, nu de lână, apropo, ai văzut că vecina de pe Hunters Run și-a vopsit gardul în roz bombon? Oribil! Și că tot vorbim de culori, fata doctorului, o partidă admirabilă, poartă mereu bleu-ciel .Ar trebui să o inviți la un ceai, deși la cum arată bucătăria ta, s-ar putea să creadă că găzduiești o expoziție de arheologie... Oh, și nu uita să uzi mușcatele, am auzit că vine un val de căldură!
Anemo Gale clătina din cap, încercând să prindă măcar un fir din ghemul de idei al mamei sale. Punea zahăr în ceai, dar uita să se oprească, privind fix la pălăria ei care vibra la fiecare frază.
Sirocco, ascuns sub fața de masă, se uita la Eol cu ochii cât cepele:
— Eol... ce e aia ca-la-mi-ta-te? E un animal care mănâncă praful? Și ce e aia par-ti-dă? Se joacă cu mingea?
Eol, stând nemișcat ca o statuie de zahăr după un ceainic de porțelan, îi șopti:
— O calamitate, Sirocco, este o mare nenorocire, ca o inundație sau un incendiu. Doamna crede că praful de aici e un dezastru mondial. Iar o partidă admirabilă... ei bine, înseamnă o persoană foarte potrivită cu care cineva s-ar putea căsători. Adică cineva care să-l ajute pe Anemo să nu mai pună sare în cafea.
Mistral, în schimb, se răsfăța sub mângâierile Doamnei Gale, torcând cu o nonșalanță studiată. El era „Cavalerul Mesei”, singurul care părea să înțeleagă eticheta.
— Miau... spuse Mistral, privindu-l pe Anemo cu milă, de parcă ar fi confirmat că, într-adevăr, fiul doamnei este un caz pierdut.
Sirocco se gândea intens:
— Eol... dar ce e aia non-șa-lan-ță? Mistral arată de parcă a înghițit un nor de puf.
Eol: — Nonșalanță înseamnă să te porți cu o nepăsare elegantă, de parcă nimic nu te-ar putea tulbura. Ca și cum casa s-ar prăbuși, dar tu ești prea ocupat să-ți aranjezi mustățile ca să observi.
Doamna Gale se ridică de pe fotoliu cu o mișcare bruscă, de parcă ar fi fost împinsă de un arc invizibil. Își scoase ochelarii cu ramă aurie și o batistă de mătase care mirosea a lămâie. Începu să îi șteargă meticulos, privind fix spre raftul unde Anemo își ținea dicționarele groase.
— Anemo, dragul meu, aceste volume sunt o oroare! strigă ea, apropiindu-se periculos de locul unde Eol își lăsase lentila magică la vedere. Praful acesta este o impuritate care îmi atacă plămânii! Și apropo, ai auzit că nepoata farmacistului s-a logodit? O fată atât de metodică, aranjează până și condimentele în ordine alfabetică!
Sirocco, cu gheruțele înfipte în covor de emoție, îi șopti lui Eol:
— Eol... ce e aia o-roa-re? E un balaur care mănâncă cărți? Și ce e aia me-to-dic? Se joacă cu cuburi?
Eol, lipit de peretele de cărămidă din spatele unei enciclopedii, tremura ușor:
— O oroare, Sirocco, este ceva îngrozitor, urât sau foarte rău. Iar a fi metodic înseamnă să faci lucrurile cu multă grijă și ordine, exact așa cum mama lui Anemo șterge acum raftul meu... Oh, nu! Se apropie de lentilă!
Mistral, văzând că „domnia” lui la masa de ceai este pusă în pericol de o posibilă vânătoare de șoareci, decise să intervină cu o manevră de maestru. Sări de pe scaun direct în calea Doamnei Gale, dându-se peste cap și miorlăind cu un glas atât de subțire și de nevinovat, încât doamna se opri pe loc.
‐O, Mistral, ești un mic narcisist! exclamă Doamna Gale, oprindu-se cu cârpa de praf la doar câțiva centimetri de bârlogul lui Eol. Vrei toată atenția mea, nu-i așa?
Ea lăsă batista deoparte și începu să-l scarpine pe motanul negru după urechi. Mistral închise ochii, torcând cu o nonșalanță care îl făcea să pară un rege pe un tron de cărămidă.
Dar noi știm că Mistral nu voia doar mângâieri, ci voia să o oprească pe doamnă înainte ca ea să descopere lentila magică a șoricelului.
Sirocco, cu gheruțele înfipte în covorul maro, îi șopti lui Eol:
— Eol... ce e aia nar-ci-sist? E o floare de grădină? Mistral miroase a flori acum?
Eol, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu o lăbuță tremurătoare, răspunse:
— Un narcisist, Sirocco, este cineva care crede că este cel mai frumos din lume și vrea ca toți ceilalți să se uite doar la el. Doamna crede că Mistral o iubește, dar el doar se preface ca să ne salveze pe noi... și ca să fie mângâiat, desigur.
Doamna Gale se întoarse brusc spre fiul ei, care încerca să ascundă o cutie de pizza veche sub un teanc de ziare:
— Și apropo, Anemo, am auzit o bârfă picantă la cofetărie! Se spune că pe Hunters Run a apărut un hoț care fură doar... mănuși de grădinărit! Ce absurditate, nu-i așa?
Sirocco ciuli urechile:
— Eol... ce e aia bâr-fă? E ceva ce se fură din grădină? Și ce e aia ab-sur-di-ta-te? E un hoț mare?
Eol: — O bârfă, micuțule, este o poveste despre alți oameni, de obicei spusă pe la spate, care poate fi adevărată sau nu. Iar o absurditate este ceva care nu are niciun sens, ceva complet prostesc. Ca și cum cineva ar fura mănuși de stânga și le-ar lăsa pe cele de dreapta.
Anemo Gale scăpă lingura de lemn în cana de ceai.
— Hoțul de mănuși? strigă el. Dar asta e exact ce aveam nevoie pentru capitolul meu!
Anemo Gale trânti cana de ceai pe masă, făcând să sară câțiva stropi pe fața de masă impecabilă a mamei sale. Ochii i se aprinseră de o lumină ciudată. Fără să mai scoată un cuvânt, se repezi la mașina de scris și începu să lovească tastele cu o viteză amețitoare.
Tac-tac-tac-clanc!
— Anemo? Dragul meu, dar tocmai îți povesteam despre nepoata farmacistului și despre cum se curăță petele de rugină de pe clanță! strigă Doamna Gale, ridicând o sprânceană perfect pensată.
Dar fiul ei nu o mai auzea. El se afla deja departe în mintea lui, urmărind un hoț invizibil. Era într-o stare de izolare totală.
Sirocco, speriat de zgomotul tastelor, se ghemui lângă piciorul mesei.
— Eol... unde a plecat Anemo? E încă aici, dar ochii lui sunt în altă parte! E periculos? E o boală de scris?
Eol, privind de sus cum literele negre se așezau pe foaia albă, îi șopti puiului roșcat:
— Nu, Sirocco. Anemo este într-o stare de izolare. Asta înseamnă că s-a separat de tot ce e în jurul lui, ca și cum ar fi singur pe o insulă. Nu mai aude autostrada, nu o mai aude pe mama lui și, din păcate pentru noi, a uitat complet că mai are nevoie de cină.
Mistral, jignit că mângâierile s-au oprit brusc pentru că Anemo făcea gălăgie cu mașina de scris, se așeză cu spatele la ei, cu o indiferenţă studiată, demnă de un prinț.
Mistral era furios că niște litere de plumb erau mai importante decât blana lui catifelată.
Sirocco clipi des, încercând să înțeleagă:
— Eol... ce face doamna?
Doamna Gale strânse mânerul poștei cu putere și ridică capul pentru a adopta o pozitie demnă.
— Ei bine, eu nu pot să lupt cu toate personajele tale imaginare , sunt un suflet și eu, Anemo ! spuse ea, îndreptându-și spatele. O să las aici pachetul cu plăcinte, deși probabil o să le mănânce furnicile până se trezește fiul meu din visare. Ce situație bizară!
Sirocco ciuli urechile la auzul cuvântului „plăcinte”:
— Eol , sper ca pleacă spuse Sirocco șoptit.
Doamna Gale își strânse încă o dată poșeta la piept și privi spre tavanul camerei, de parcă acolo ar fi fost scrise toate faptele ei bune.
— Sigur, Anemo! Continuă să bați în acele taste reci! spuse ea, ridicând vocea peste zgomotul mașinii de scris. Ignoră-mă complet, de parcă n-aș fi venit pe jos atâta drum
înfruntând vântul acela care mi-a ciufulit toată coafura! Cine ți-a adus plăcinta ta preferată ? Cine s-a asigurat că ai cămăși călcate când erai la școală? Cine îți citea în fiecare seară? Eu! Dar tu ești atât de indiferent, de parcă aș fi o simplă umbră care trece prin sufragerie! Ce ingratitudine!
Anemo Gale nu clinti. Degetele lui zburau pe tastatură, în timp ce în mintea lui, hoțul de mănuși tocmai sărea un gard de cărămidă.
Sirocco, cu urechile lăsate pe spate de la atâta gălăgie, se uită la Eol:
— Eol... pleacă?
Eol, stând nemișcat în spatele unei vaze, îi șopti:
— Ai răbdare, şşş !
În cele din urmă, doamna Gale ieși din casa scriitorului nostru, pāstrându-și aerul imperial și demn de parcă însăși Hera ar fi părăsit Olimpul pentru a-și vizita fiul ingrat , iar acum era pregătită să se întoarcă în palatele ei cerești
În sufrageria din cărămidă maronie, sunetul tastelor de la mașina de scris se împletea cu ticăitul regulat al pendulului de pe perete. Tic-tac, tic-tac. Sirocco, puiul roșcat, stătea nemișcat în fața lui cu capul pendulând stânga-dreapta, fascinat de limba de bronz care se mișca neîncetat.
— Eol... de ce face așa? întrebă el cu voce mică. Se joacă cu noi? E un deget de aur care ne spune „nu-nu-nu”?
Eol ieși cu curaj din spatele vazei, acum că Doamna Gale plecase și lăsase în urmă doar mirosul de lavandă și ușa întredeschisă. Își potrivi ochelarii furați și privi spre cadranul ceasului.
— Nu, Sirocco. Pendulul măsoară timpul. Iar dacă te uiți bine, acele de pe cadran ne spun ceva foarte important: se apropie prânzul. Dar mă tem că Anemo este mult prea absent ca să observe că bobițele tale nu au apărut încă în castron.
Sirocco se opri din legănat capul și se uită spre masa de scris, unde Anemo tasta cu o viteză de speriat.
— Ab-sent? miorlăi el trist. Cum adică absent când e chiar acolo, pe scaun ?
Eol: — A fi absent, micuțule, înseamnă că trupul tău este într-un loc, dar mintea ta este plecată în altă parte. Ca și cum Anemo s-ar fi mutat cu totul pe strada din povestea lui, Hunters Run, și a uitat că aici, pe Ether Drive, burticile noastre au început să cânte de foame.
Mistral, care stătea pe pervaz privind cu dispreț spre ușa lăsată deschisă, miorlăi cu o aroganță flămândă.
— Inacceptabil! spuse el, bătând cu coada neagră în calorifer. Un cavaler ca mine nu poate aștepta după un scriitor care suferă de o amnezie temporară!
Sirocco ciuli urechile:
— Eol... Ce e aia am-ne-zi-e? Mistral e bolnav de ceva grav ?
.-Anemo are acum o amnezie de prânz: a uitat că noi existăm.
Sirocco se uită la ușa deschisă, apoi la pachetul cu plăcinte lăsat de doamna Gale pe masă.
— Eol... dacă el e ab-sent, înseamnă că plăcintele sunt ale nimănui? Putem să ...le investigăm puțin, foarte puțin? Putem ?
Comentarii
Trimiteți un comentariu