foame

în seara aceea uitasem

uitasem cu totul să-mi pun armura şi zalele
mantaua de ploaie ochelarii de cal şi zâmbetul meu înţepat
eram doar o băbuţă aproape cuminte cu gândul la fluturi
şi despicam firele funigeilor în patru în opt
cu migală
erau lipicioase şi degetele mele răbdătoare începuseră să tremure
de atâta-ncordare când ai apărut tu ca o ploaie după o secetă prelungită
şi ai împrăştiat toţi funigeii aceia îndelung răsfăţaţi

am râs amândoi am oftat şi am plâns sorbindu-ne cu nesaţ şi cu teamă
ne-am privit oglindiţi în copiii din noi şi -am rămas până azi
doi copii nesătui visându-ne fluturi